Cum vrea Putin să readucă Moldova înapoi pe orbita Kremlinului. Rusia se foloseşte de toate instrumentele din arsenalul său pentru a schimba direcţia a ţării: mituirea alegătorilor, influenţarea maselor prin social-media şi proteste violente care să sperie electoratul, toate fac parte din planul de destabilizare în care Moscova a investit aproape 200 mil. dolari

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 22 septembrie 2025 23 afişări

Cum vrea Putin să readucă Moldova înapoi pe orbita Kremlinului. Rusia se foloseşte de toate instrumentele din arsenalul său pentru a schimba direcţia a ţării: mituirea alegătorilor, influenţarea maselor prin social-media şi proteste violente care să sperie electoratul, toate fac parte din planul de destabilizare în care Moscova a investit aproape 200 mil. dolari

Alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 se desfăşoară într-un context tensionat, cu miză strategică pentru orientarea Republicii Moldova către Uniunea Europeană şi cu presiuni constante din partea Rusiei, potrivit Bloomberg.

Kremlinul a pus la punct încă din primăvară un plan complex menit să submineze şansele partidului pro-european al preşedintei Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), şi să faciliteze o schimbare a puterii. Tactici incluse în plan presupun recrutarea de moldoveni din diaspora pentru a vota în UE şi alte state, organizarea de proteste disruptive şi o campanie amplă de dezinformare pe reţele sociale. Documentele menţionează, de asemenea, folosirea materialelor compromiţătoare pentru a presa oficiali şi a afecta procesul electoral.

În centrul acestei confruntări se află Moldova, stat mic între Ucraina afectată de război şi România, membră UE şi NATO. Referendumul pentru aderarea la UE, de anul trecut, a trecut la limită, fiind marcat de acuzaţii de ingerinţă a Kremlinului.

Autorităţile moldovene au intensificat lupta împotriva dezinformării şi a tentativelor de cumpărare a voturilor. În septembrie, poliţia a cerut blocarea a 443 de canale TikTok şi a confiscat, într-o singură zi, peste 5 milioane de lei pentru presupuse operaţiuni de spălare de bani legate de alegeri.

Preşedinta Sandu a avertizat că Rusia investeşte masiv în influenţarea scrutinului, estimând că în 2024 echivalentul a 1% din PIB-ul Moldovei (~178 milioane dolari ) a fost cheltuit pentru a influenţa referendumul şi alegerile prezidenţiale. Oficialii europeni cred că sume similare sunt alocate şi pentru alegerile parlamentare de luna aceasta.

PAS se confruntă cu opoziţie puternică: blocul pro-european Alternativa şi cel pro-rus condus de fostul preşedinte Igor Dodon. Într-o scrisoare deschisă, Dodon a acuzat guvernul Sandu de folosirea resurselor administrative pentru intimidarea opoziţiei şi a sugerat că anumite puteri occidentale susţin PAS, inclusiv prin vizite ale liderilor europeni la Chişinău.

Analistii europeni avertizează că Rusia nu vizează doar scrutinul, ci şi percepţia publică a unei competiţii democratice, folosind tactici hibride pentru a slăbi sprijinul PAS. Diaspora, reţelele sociale, demonstranţi recrutaţi şi materiale compromiţătoare fac parte din strategia Kremlinului.

Preşedinta Sandu a subliniat importanţa alegerilor pentru securitatea regională: „Prin apărarea scrutinului, protejăm nu doar Moldova, ci şi stabilitatea şi securitatea regiunii”, a declarat ea în faţa parlamentarilor europeni.

Miza rămâne clară: Moldova va continua calea spre UE sau va fi atrasă în sfera de influenţă a Moscovei, pe fundalul unui război în Ucraina şi al unei istorii complexe, marcată de minoritatea rusofonă şi de regiuni separatiste precum Transnistria.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.