Vosganian spune că stagnarea investitiei în reactoarele 3 si 4 nu este un eşec, ci doar un impas

Postat la 15 mai 2013 25 afişări

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că este un susţinător al continuării programului de producţie a energiei nuclare în România, iar faptul că investiţia în unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu a fost continuată nu este un eşec, "ci doar un impas".

Vosganian spune că stagnarea investitiei în reactoarele 3 si 4 nu este un eşec, ci doar un impas

 "Sunt un susţinător al programului nuclear în România.(...) Nu doresc să evoc acum motivele pentru care investiţia în reactoarele 3 şi 4 nu a mai fost continuată. Nu socotesc un eşec fără ieşire ceea ce s-a întâmplat cu parteneriatul pentru reactoarele 3 şi 4, ci doar un impas din care sper să ieşim”, a declarat miercuri Vosganian la simpozionul NucInfo’ Day, organizat de Agenţia Nuclearǎ şi pentru Deşeuri Radioactive, cu sprijinul MEDIAFAX şi gandul.info.

Guvernul a semnat în 2008 un parteneriat cu mai multe companii pentru derularea investiţiei în reactoarele nuclearelectrice 3 şi 4 de la Cernavodă, evaluat la acea dată la patru miliarde de euro. În 2006 această investiţie era estimată să ajungă la două miliarde de euro.

În 2013, când Vosganian a redevenit ministru al Economiei, investiţia este evaluată la 6,5 miliarde de euro. Vosganian a mai fost ministru al Economiei între finele anului 2006 şi 2008.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vosganian-spune-ca-stagnarea-investitiei-in-reactoarele-3-si-4-nu-este-un-esec-ci-doar-un-impas-10879304
10879304
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.