Vom avea carduri de sanatate incepand din august-septembrie 2011

Postat la 24 decembrie 2010 27 afişări

Cardurile nationale de asigurari de sanatate vor fi distribuite cel mai probabil incepand cu lunile august-septembrie 2011, insa durata estimata a emiterii tuturor cardurilor necesare tuturor asiguratilor din Romania este de 14-15 luni.

Pretul cardului va fi de aproximativ 2 euro si va fi suportat de asigurati. Fiecare asigurat cu varsta peste 18 ani va detine un card de sanatate, pe care va trebui sa-l prezinte la accesarea serviciilor medicale; in caz contrar, serviciile vor fi accesate contra cost. Fac exceptie serviciile de urgenta si serviciile efectuate in situatii de epidemie, cand serviciile medicale se acorda fara conditii.

Ministrul sanatatii, Cseke Attila, a anuntat ca productia de carduri va incepe la Imprimeria Nationala dupa 1 ianuarie 2011, iar in paralel va fi dezvoltat sistemul informatic corespunzator. Estimarile ministerului vorbesc de 14,9 milioane de asigurati cu varsta de peste 18 ani in Romania, iar Imprimeria preconizeaza un ritm de emitere a cardurilor de circa 1 milion de carduri pe luna, ceea ce ar insemna ca emiterea tuturor cardurilor va dura in jur de 14-15 luni.

Cardurile vor fi trimise "probabil prin Posta Romana" asiguratilor, iar daca acestia nu vor fi gasiti acasa, cardul va fi pastrat la Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate si va putea fi ridicat de acolo, a precizat Cseke Attila.

"Acest card va aduce ordine in sistem si o disciplina financiara in ceea ce priveste accesarea serviciilor si numarul de servicii care sunt asigurate", a afirmat ministrul.

Cardul de sanatate va stoca informatii precum identitatea persoanei, codul de asigurat, emitentul, informatii cu privire la diagnosticele medicale de risc vital si bolile cronice, grupa sanguina a asiguratului, precum si acceptul exprimat cu privire la prelevarea de organe, tesuturi si celule dupa deces.

Attila a mai spus ca acest card va fi completat de un alt card detinut de fiecare prestator de servicii medicale, astfel incat pacientul sa poata fi identificat cu usurinta atunci cand solicita servicii medicale. "Pacientul va scapa de birocratie, pentru ca nu va mai fi nevoit sa prezinte adeverinta eliberata de angajator cu privire la plata contributiei de sanatate. Pe de alta parte, autoritatile vor putea cunoaste numarul de servicii care sunt cerute", a apreciat ministrul sanatatii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vom-avea-carduri-de-sanatate-incepand-din-august-septembrie-2011-7844432
7844432
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.