Viorel Cataramă: Euro ar trebui să fie peste 5 lei, dar „avem o gaşcă criminală de comunişti în Banca Naţională care ţine cursul la un nivel care nu reprezintă realitatea”
Omul de afaceri Viorel Cataramă a declarat joi, la Bursa de Valori Bucureşti, că euro ar trebui să fie „undeva spre 5,3-5,4 lei”, dar „avem o gaşcă criminală de comunişti în Banca Naţională care ţine cursul la un nivel care nu reprezintă realitatea”.
„În România se întâmplă un lucru groaznic, anume creşterea salariilor din pix, care a generat creşterea tuturor preţurilor. De ce? Pentru că avem o gaşcă pe care eu aş numi-o criminală de comunişti în Banca Naţională a României, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD-ALDE şi ţine cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea. Astfel încât BNR, prin politica pe care o face, şi datorită - repet - acestei grupări de comunişti, că nu pot să-i numesc altfel, încurajează importurile, face România dependentă de importuri, omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat. Toate s-au scumpit în România, numai euro nu s-a scumpit”, a spus Viorel Cataramă, la conferinţa de listare a companiei sale, Elvila, pe platforma AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.
„După părerea mea, cursul ar trebui să fie oricum peste 5 lei, euro - undeva spre 5,3-5,4 lei. Rata inflaţiei nu e la nivelul creşterii preţurilor din România, pentru că a fost ancorată de importurile ieftine”, a mai spus Viorel Cataramă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
fii la curent cu cele mai noi analize de business
Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe go4it.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe gandul.info
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe csid.ro