Vine iarna nemulţumirii în Marea Britanie. Brexitul şi pandemia nasc crize după crize

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 27 septembrie 2021 109 afişări

Vine iarna nemulţumirii în Marea Britanie. Este criză de şoferi, e criză de alimente şi e criză de energie. Ar putea urma şi o criză a şomajului.

Vine iarna nemulţumirii în Marea Britanie. Brexitul şi pandemia nasc crize după crize

Vine iarna nemulţumirii în Marea Britanie. Este criză de şoferi, e criză de alimente şi e criză de energie. Ar putea urma şi o criză a şomajului. Britanicii cel mai probabil vor avea parte de un Crăciun negru. Deo­cam­dată, premierul britanic Boris Johnson a evocat ajutorul armatei pentru a face ordine în haosul de la benzinării.

Premierul britanic Boris Johnson resimte presiuni în creştere pentru a lua măsuri suplimentare în scopul diminunării crizei aprovizionării cu care se confruntă Marea Britanie sub dublul impact al Brexitului şi coronavirusului. Brexitul şi criza coronavirusului au dus la o criză de forţă de muncă, în special de şoferi de camion, în Marea Britanie, aceasta afectând mai întâi aprovizionarea cu alimente şi mai apoi cu carburanţi a ţării. În condiţiile în care ţara se luptă şi cu o criză de energie şi ar putea asista la o creştere a ratei şomajului, premierul Boris Johnson se află în faţa unei posibile „ierni a nemulţumirii“.

În condiţiile în care penuria de şoferi de camion ar putea perturba în continuare livrările de alimente şi carburanţi, guvernul britanic a decis în weekendul trecut să suspende temporar regulile antitrust şi să permită companiior să-şi coordoneze livrările de carburanţi către cele mai afectate regiuni, notează Bloomberg.

Măsura a venit după ce Johnson a anunţat o serie de măsuri, printre care relaxarea regulilor privind imigraţia pentru şoferii de camion şi muncitorii din crescătoriile de păsări din străinătate.

Companiile şi politicienii din opoziţie susţin însă că măsurile nu vor reuşi să diminueze penuria exacerbată de la Brexit până la Crăciun. Temerile cresc că miniştrii subestimează în continuare amploarea problemei. Lideri ai industriei de logistică spun că problemele se vor acutiza probabil în perioada Crăciunului, scrie The Independent.

Gigantul Tesco a transmis guvernului că penuria de şoferi de camion va duce la cumpărături din panică înaintea Crăciunului dacă nu vor fi luate şi alte măsuri urgent. Tesco a avertizat de asemenea că fenomenul ar putea fi „mult mai acut“ decât la începutul pandemiei.

Marea Britanie s-ar putea confrunta cu o „penurie naţională“ de curcani înainte de Crăciun din cauza crizei generale de forţă de muncă de după Brexit, a avertizat la rândul său preşedinta unei asociaţii din industrie, potrivit The Guardian.

Consumatorii britanici au fost avertizaţi de asemenea cu privire la o posibilă criză de brazi de Crăciun şi cu creşteri de preţuri, vina fiind dată pe Brexit.

Crizele de alimente şi carburanţi se adaugă unei serii în creştere de provocări pentru Johnson, în condiţiile în care britanicii se confruntă şi o creştere puternică a preţurilor electricităţii şi gazelor chiar într-un moment în care programe cheie de susţinere în pandemie, cum ar fi cel de şomaj tehnic, sunt retrase, scrie Bloomberg.

Ca cel mai recent exemplu al modului în care criza energiei perturbă sectorul alimentar al ţării, costul cultivării de castraveţi şi roşii în Marea Britanie este în creştere puternică.

Johnson a lăudat Brexitul ca oportunitate de reformare a economiei britanice dincolo de reglementările UE şi de forţa sa de muncă, însă companiile susţin că Marea Britanie are nevoie de o perioadă mai lungă pentru a scăpa de dependenţa de muncitorii europeni.

Tot acest context a făcut ziarele să scrie despre o viitoare „iarnă a nemulţumirii“, o frază care aduce în minte anii 1978-79, când economia britanică a fost îngenunchiată de greve şi vreme severă. Aceasta a dus la căderea în cele din urmă a guvernului laburist.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
criza,
marea britanie,
iarna,
nemultumiri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.