Vincon România lansează gama Egregio

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 08 noiembrie 2013 348 afişări

Vincon România, cel mai mare producător de vin, distilat de vin şi băuturi spirtoase din România, a lansat Egregio, o nouă gamă de vinuri super premium pe segmentul retail. Egregio a început să fie distribuit la nivel naţional de la mijlocul lunii septembrie.

Vincon România lansează gama Egregio

În contextul dezvoltării pieţei de vinuri premium şi super premium dar şi a tendinţei de sofisticare a consumatorului român, Vincon România îşi completează portofoliul de vinuri super premium cu o nouă gamă – Egregio. Disponibil de la mijlocul lunii septembrie, până acum au fost distribuite aproximativ 15.000 de sticle de vin.  

Experţii Vincon România au realizat o gamă care cuprinde vinuri roşii - Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot - şi albe - Muscat Ottonel (2012), vinificat în sec de Vincon pentru prima dată în România, şi Tămâioasă Românească, dulce. În prima parte a lui 2014 gama va fi completată cu trei noi soiuri – Chardonnay (2013), din prima producţie de la Vincon, Busuioacă de Bohotin şi Rose (2012).

Egregio este vârful de gamă pe segmentul super premium retail, din care mai fac parte şi Oenoteca, Vinoteca, Comoara Pivniţei şi Casa Vrancea. De asemenea, compania este prezentă şi pe segmentul super premium Horeca cu gama Ambrosio şi Rosé Verité.

Numele provine de la "Egregia cum laude" care reprezintă cea mai înaltă distincţie academică, iar componenta de ”vin contemporan” se regăseşte la nivel de design printr-o execuţie neconvenţională a etichetei.

Muscat Ottonel Egregio 2012 a fost medaliat cu argint la Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2013 şi la Bachus 2013, iar Tămâioasa Românească Egregio 2011 cu medalie de aur la Bachus 2013.

Egregio este disponibil la nivel naţional, la preţul recomandat de 46 de lei, în supermarketuri şi hipermarketuri.

Vincon România estimează că va încheia 2013 cu o cifră de afaceri mai mică decât tendinţa de comprimare a pieţei, în contextul scăderii pieţei vinului cu apoximativ 18%, comparativ cu 2012.

În 2013 vânzările Vincon România din reţelele moderne de comerţ au reprezentat aproximativ 36%, iar comerţul tradiţional au contribuit cu aproximativ 64% la realizarea cifrei de afaceri a companiei.

În acest an Vincon şi-a consolidat poziţia în piaţă prin creşterea distribuţiei, atât În reţelele moderne de comerţ cât şi în comerţul tradiţional. Compania a implementat în 2013 un program de portofoliu ”must sell” în top locaţii de retail, la nivel naţional, prin care a fost crescută distribiţia numerică pentru segmentul premium şi super premium.

În 2014 Vincon va continua procesul de rearanjare şi dezvoltare a portofoliului dar şi completarea unor segmente neacoperite (upper-economy), focusul companiei fiind mainsteam, premiu şi super premium.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vincon-romania-lanseaza-gama-egregio-11645584
11645584
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.