Verdict dur al prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu: Prin sistemul bancar, exportăm capital

Autor: Claudia Medrega Postat la 08 decembrie 2021 66 afişări

Prin sistemul bancar, România exportă capital, deşi are nevoie să importe prin investiţii străine directe şi împrumuturi. Plasamentele externe ale băncilor au crescut accentuat, depăşind 10% din activele bancare, a declarat prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, citat de ZF.

Verdict dur al prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu: Prin sistemul bancar, exportăm capital

Deşi România înregis­trea­ză deficite comer­cial şi valutar accen­tua­te, ceea ce deter­mi­nă o nevoie strin­gen­tă de importuri de capital de la ne­re­zidenţi sub forma investiţiilor străi­ne directe şi a împrumuturilor, în pre­zent, prin sistemul bancar, ţara noas­tră exportă capital, plasamentele ex­ter­ne ale băncilor fiind în creştere şi de­păşind 10% din total active, susţine Florin Georgescu, prim-viceguverna­tor al BNR.

„Plasamentele externe ale ins­tituţiilor de credit au cres­cut accentuat (depăşind 10% din activele bancare în luna septembrie 2020). Valuta plasată de băn­ci­le româneşti în străi­nă­ta­te la randamente foar­te reduse se întoarce în scurt timp de la cor­po­raţiile financiare inter­naţionale (com­pa­niile-mamă) sub for­mă de împrumu­turi către statul ro­mân la dobânzi de 7-8 ori mai ridicate comparativ cu cele încasate de instituţiile de credit autoh­to­ne la «exportul» iniţial de va­lută, ceea ce încarcă în mod total ne­justificat, dar cu continui­tate în timp cheltuielile bugetare“, a explicat Florin Georgescu într-o pre­zentare realizată cu ocazia lansării căr­ţii „Capitalism şi capitalişti fără ca­pi­tal în România“.

Practic, în loc să investească local, în­tr-o ţară ce are nevoie de investiţii stră­i­ne, băncile exportă capital, plasa­men­tele externe depăşind 10% din acti­vele bancare, adică peste 60 mld. lei (peste 12 mld. euro), conform da­te­lor din 2020.

Prim-viceguvernatorul BNR a mai amintit şi de obturarea arterelor circulaţiei creditului din cauza situaţiei dramatice a economiei reale (numai 9,2 mii dintre firme sunt bancabile) şi a o gravelor disparităţi sociale (47% dintre salariaţi obţineau sub 1.500 lei lunar în 2019, iar alţi 36% între 1.500 şi 2.600 lei, rezultând că 83% dintre angajaţi câştigă sub 2.600 lei pe lună).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
florin georgescu,
sistem bancar,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.