Venirea Elefant la bursă se amână

Autor: Tibi Oprea , Liviu Popescu Postat la 17 octombrie 2021 91 afişări

Elefant Online, al doilea jucător ca dimensiune din piaţa retailului online, ar fi amânat oferta publică iniţială (IPO) pe care o programase pentru luna noiembrie a acestui an pe segmentul principal de tranzacţionare al Bursei de la Bucureşti prin inter­mediul brokerului Wood, potrivit mai multor surse ale ZF care susţin că la baza acestei decizii ar fi stat şi feedbackul unor in­vesti­tori dupa road show-ul companiei.

Venirea Elefant la bursă se amână

Elefant Online, al doilea jucător ca dimensiune din piaţa retailului online, ar fi amânat oferta publică iniţială (IPO) pe care o programase pentru luna noiembrie a acestui an pe segmentul principal de tranzacţionare al Bursei de la Bucureşti prin inter­mediul brokerului Wood, potrivit mai multor surse ale ZF care susţin că la baza acestei decizii ar fi stat şi feedbackul unor in­vesti­tori dupa road show-ul companiei.

Elefant ar fi mers inclusiv către administratori de fonduri de pensii, potrivit surselor ZF.

Ce zice însă Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova şi cel care conduce fondul de investiţii Fribourg Capital, dar şi investitor la Elefant Online cu o deţinere indirectă de 60,7%?

„Noi am analizat mai multe variante care sunt toate pe masă. Este absolut nerezonabil astăzi nici să spunem că noi am vrut să ne listăm, nici că acum nu mai vrem să ne listăm. Am analizat şi analizăm în continuare listarea. Acum avem toate opţiunile pe masă. Am încercat piaţa şi piaţa a fost extrem de responsive. Avem nişte oferte pe masă pe care nici nu le puteam visa acum jumătate de an. Atunci, nu ne putem duce cu capul înainte. Sunt oferte de la investitori, de la parteneri, de la bănci. Este o surpriză, mulţi au analizat piaţa din România şi au venit către noi cu diferite oferte“, spune Ion Sturza pentru ZF.

Compania care operează platforma elefant.ro s-a finanţat în 2018 prin obligaţiuni de 7,65 mil. lei la bursa locală, care au ajuns la scadenţă pe 27 septembrie 2021 şi pentru care a plătit semestrial o dobândă de 9%.

„Trebuie să facem o pauză şi să analizăm care sunt cele mai bune opţiuni. Am avut în ultimul timp foarte multe oferte şi vrem în primul rând să ne consolidăm ceea ce avem, după aceea să analizăm şi să vedem care ar fi oportunităţile noastre. Atunci când vom lua o decizie, vom anunţa bineînţeles”, adaugă Ion Sturza.

Magazinul online este operat de compania Elefant Online SA (fosta Universal Online Promotion SRL), controlată de compania Millennium Gold Resources Limited înregistrată în Cipru. Firma cipriotă deţine 60,7% din business, iar în spatele ei se află, potrivit datelor ZF, omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova.

A doua cea mai mare participaţie, de 29,4%, este cea a vehiculului olandez de investiţii Olif. Un pachet minoritar, de 9,92%, este deţinut şi de fondul de investiţii Catalyst România, care a intrat în companie în 2014, potrivit datelor Confidas.ro.

Cu o carieră de afaceri de 35 de ani, dublată de funcţii politice precum cea de premier al Republicii Moldova, Ion Sturza a fost implicat în multiple domenii de activitate, de la petrol, chimie, imobiliare sau digital. Sturza a avut o contribuţie importantă în tranzacţia prin care grupul Rompetrol a fot vândut către KazMunayGas.

O parte dintre investiţiile sale sunt derulate prin intermediul fondului Fribourg Capital, ultima tranzacţie de succes fiind vânzarea proiectului de birouri Liberty din Cluj către americanii de la White Star Real Estate. La acel moment, 2019, tranzacţia a fost evaluată de sursele ZF la circa 40 de milioane de euro.

Anul trecut, Elefant.ro a ajuns la un business de 235 de milioane de lei, cu 38% mai mare faţă de cel din 2019, şi a marcat un an cu profit. În total, 2 milioane de clienţi au interacţionat cu platforma Elefant.ro

Elefant a raportat afaceri de 104 mil. lei în primul semestru din 2021 şi pierderi nete de 3,8 mil. lei. Spre comparaţie, în prima jumătate din 2020, compania a avut afaceri de 102 mil. lei şi un profit net de 473.000 de lei, potrivit raportului semestrial publicat pe 13 septembrie după închiderea bursei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
elefant,
bursa,
amanare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.