Ce valoare are agricultura în România: Producţia vegetală, animală şi serviciile conexe au avut în 2024 o valoare totală de 100 miliarde lei, în scădere cu 4,3%. Segmentul vegetal a avut o reducere de 10%, iar cele animal a crescut cu 5%
Producţia din agricultură, atât cea vegetală, cât şi cea animală, a avut anul trecut o valoare totală de 100,5 miliarde lei, în scădere cu 4,3% faţă de nivelul din 2023, în condiţiile în care segmentul vegetal a avut o reducere de 10%, iar cele animal a crescut cu 5%, potrivit datelor semidefinitive ale Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, producţia vegetală a avut o valoare de 55 miliarde lei, cea animală de 42 miliarde lei, iar serviciile agricole de 3 miliarde lei, în scădere cu 5,2 %.

Comparativ cu 2023, structura evidenţiază o scădere a ponderii producţiei vegetale la 55% (-5,3 p.p.) şi o creştere a producţiei animale la aproape 42% (+4,8 p.p.).
Serviciile agricole au rămas relativ constante, deţinând o pondere de 3,2%.
Pe segmentul vegetal, cea mai mare pondere, din punct de vedere valoric, este deţinută de cereale (29%), urmate de legume şi pepeni (19%), alte grupe (leguminoase boabe, plante tehnice, flori, produse secundare etc. – 15,7%) şi fructe şi struguri (12%).
Faţă de situaţia din 2023, anul trecut s-a remarcat o creştere a ponderii valorii producţiei la alte grupe (+4,5 p.
p.), legume şi pepeni (+2,4 p.p.), fructe şi struguri, respectiv la plante de nutreţ (+0,7 p.p., pentru fiecare categorie).
În schimb, a scăzut ponderea la cereale (-6,4 p.p.), plante uleioase (-1,7 p.p.) şi la cartofi (-0,2 p.p.).

În cazul producţie animale, cele mai mari ponderi sunt deţinute de produse obţinute din prelucrarea laptelui (29% din valoarea totală a producţiei pe ramură), bovine (25%) şi păsări (22,6%).
Comparativ cu 2023, anul trecut au avut loc creşteri ale ponderii la bovine (+2,1 p.p.), ovine şi caprine (+1,0 p.p.), porcine (+0,6 p.p.) şi produse obţinute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,1 p.p.). Scăderi ale ponderilor valorii producţiei au fost înregistrate la păsări (-3,6 p.p.) şi la alte grupe (produse apicole, sericicole, cabaline -0,2 p.p.).

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













