Val de procese la Boeing: Acţionarii producătorului de aeronave dau în judecată compania şi o acuză că „a ales profitabilitatea în detrimentul siguranţei avioanelor”
Problemele legale ale Boeing s-au intensificat odată cu apariţia unui nou proces, ce acuză compania de fraudarea acţionarilor prin ascunderea deficienţelor aeronavelor 737 Max, înaintea a două prăbuşiri, care au determinat menţinerea la sol a avioanelor la nivel global.
Potrivit plângerii, Boeing „a ales profitabilitatea în detrimentul siguranţei avioanelor şi al onestităţii”, prin lansarea pe piaţă a modelului 737 Max, pentru a concura cu Airbus, renunţând la caracteristici „extra” sau „opţionale”, care ar fi putut preveni prăbuşirile. Richard Seeks, principalul reclamant, a declarat că aceste compromisuri au început să iasă la iveală după prăbuşirea aparatului Ethiopian Airlines, care a ucis toate cele 157 de persoane aflate la bordul aeronavei, petrecută la cinci luni după prăbuşirea Lion Air, în urma căreia au murit 189 de persoane.
Seeks a adăugat că a achiziţionat 300 de acţiuni Boeing la începutul lunii martie, pe care le-a vândut în pierdere, în decursul ultimelor două săptămâni. Procesul solicită daune pentru persoanele care au investit în acţiuni Boeing în perioada 8 ianuarie - 21 martie.