Uniunea Europeană trebuie „să-şi facă temele“ şi să profite de oportunitatea fără prece­dent care i se oferă pentru a întări rolul global al monedei euro în dauna dolarului american, a îndemnat la în­ceputul săptămâni preşedinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde. Dar este pregă­tită Europa pentru un euro atât de puternic?

Oportunitatea este dată de actuala instabi­litate geopolitică, a explicat Lagarde. Pre­şedin­tele SUA, Donald Trump, are mult de-a face cu actuala instabilitate, geopolitică, economică şi comercială, internă şi internaţională. De la începutul anului, după alegerile prin care Trump a revenit la Casa Albă, dolarul s-a depreciat cu aproape 20% în raport cu moneda unică europeană, mai ales datorită poziţionării investitorilor faţă de politicile perturbatoare ale noului lider.

Capital fără precendent a fost investit în activele denominate în euro, moneda fiind propulsată în sus. Astfel, în sus au fost propul­sate şi speranţele că euro poate căpăta un rol mai mare în comerţul şi finanţele mondiale. Lagarde, care se apropie cu paşi repezi de sfârşitul mandatului ei, a insistat de mai multe ori pe această oportunitate care, până la urmă, este o oportunitate şi pentru zona euro.

Uniu­nea monetară a navigat până acum cu bine prin furtuna provocată de protecţionismul şi taxele vamale dezlănţuite de Trump. Nu a existat niciun şoc economic, inflaţia a fost adusă sub control de politica BCE, iar încheierea unui acord comercial cu SUA a adus zona euro în ape mai calme, după cum le place liderilor europeni să arate. Încrederea investi­to­rilor în euro este la maximul ultimilor patru ani, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Însă aceste noi puteri ale euro reprezintă şi un pericol pentru creşterea economică a regiu­nii, în vremuri în care vulnerabilităţile cresc. Mo­nedele puternice de regulă erodează avan­ta­jele competitive pe care le au pe pieţele inter­na­ţionale ţările exportatoare şi frânează creşte­rea economică. SUA au fost acuzate că au ieşit din criza economică mondială pe care tot ele au creat-o devalorizându-şi dolarul, pe socoteala lumii emergente.

China a fost acuzată în 2019 de Washington că şi-a manipulat moneda. Creşterea decala­jului dintre dolar şi euro de anul acesta pare să aibă legătură cu eforturile Casei Albe de a deprecia moneda americană pentru a crea prosperitate în economia SUA, notează Bloomberg.

În zona euro, unde ţările nu se mai pot fo­losi de avantajele monedelor naţionale, binele ur­­mă­rit este cel comun, dar acesta este compli­cat de definit. Economii devastate de criza da­to­­riilor cum sunt Spania şi Grecia sunt în formă bună şi sunt lăudate ca model de creştere. Însă Germania şi Franţa, care împreună reprezintă jumătate din PIB-ul uniunii monetare, se chinuie. Barierele comerciale se dovedesc prea mari pentru exportatorii germani, iar economia germană stagnează de ani buni.

Franţa este anemiată de o criză guverna­men­tală şi de una bugetară care se propagă pe piaţa datoriilor. Investitorii sunt descurajaţi. Ultima dată când PIB-ul Franţei a crescut cu mai puţin de 1%, iar inflaţia a fost sub 2%, BCE a redus dobânzile de politică monetară sub zero. Cei doi giganţi economici au nevoie de creştere, iar euro puternic în faţa dolarului nu-i ajută. Îngrijorătoare este şi deprecierea cu peste 16% a yuanului, moneda Chinei, în raport cu euro.

Plonjonul reflectă hotărârea Beijingului de a-şi ţine propriul motor de export la turaţie maximă în dauna Europei. Zona euro şi UE pierd războiul economic pe ambele fronturi. Iar BCE nu pare să se grăbească cu un răspuns. Poate şi pentru că stabilitatea cursului de schimb nu este în mandatul instituţiei. Doar stabilitatea preţurilor.

Un euro puternic este o frână pentru inflaţie. Şi motiv de mândrie pentru cei care-l văd urcând pe scena monedelor de rezervă. Dar toate semnele arată că presiunile vor creş­te. Analiştii se aşteaptă ca euro să-şi continue aprecierea, ceea ce înseamnă că efectele ne­gative ale tendinţei vor deveni mai greu de igno­rat. Încă din primăvară mai multe compa­nii europene au încercat să tragă semnale de alarmă în această privinţă.

Vicepreşedintele BCE Luis de Guindos a spus clar că dacă euro ajunge la 1,20 de dolari pe unitate, de la 1,17 dolari în prezent, „ar face lucrurile mult mai complicate“. Cele mai vulnerabile sunt guvernele nepopulare, cu probleme de finanţare a bugetelor, care nu se pot contribui cu nimic la viziunea lui Mario Draghi despre o Europa mai închegată şi cu creştere economică mai rapidă, care emite datorii comune pentru a construi tehnologia, apărarea şi infrastructura viitorului.

Ceea ce ar trebui să facă BCE este să nu se mai culce pe o ureche şi să reducă şi mai mult dobânzile, folosindu-se de spaţiul de manevră pe care-l are la dispoziţie. Banca centrală a zonei euro încă mai poate face acest lucru, spre deosebire de, spre exemplu, banca naţională a Elveţiei. Dobânda de politică monetară elveţiană este deja la zero. Cea din zona euro este la 2%. Adepţii politicilor mai aspre vor spune că dobânzile mai mici vor crea presiuni inflaţioniste. Dar acestea vor fi contrabalansate de valurile de produse chinezeşti ieftine care vor intra în UE, de efectele datelor economice dezamăgitoare şi de puterea euro.

Acestea sunt vremuri economice neobişnuite. Washingtonul depăşeşte Bruxelles-ul, în timp ce Beijingul depăşeşte Berlinul. Monedele sunt acum o extensie a politicii prin alte mijloace. Depăşirea furtunii valutare nu va oferi prea multă consolare dacă afacerile europene continuă să investească miliarde în SUA în timp ce dronele ruseşti zboară pe deasupra UE. În timp ce zona euro acumulează putere geopolitică, măcar să permită monedei sale să fie mai slabă. Poate ajută un pic chiar criza din Franţa. De când aceasta a izbucnit, euro s-a depreciat cu 1% faţă de dolar, cu toate că guvernul SUA este în blocaj bugetar. Pe de altă parte, Europa nu poate fi puternică fără Franţa.

Un euro puternic, dar ca monedă de rezervă şi nu în cursul de schimb valutar, are nevoie de o Europă puternică economic şi pe scena geopolitică. Iar la cum arată lucrurile acum, pentru a prinde putere, zona euro şi UE au nevoie de un euro mai slab în cursul de schimb.