Vă era dor de antreprenorul #şîeu? Ce mesaj a transmis din vacanţa în Bali: „Deşi am zis că-s pe relaxare, nu mă abţin să nu mă re-enervez”

Autor: Ioana Matei Postat la 20 iulie 2019 3963 afişări

Vă era dor de antreprenorul #şîeu? Ce mesaj a transmis din vacanţa în Bali: „Deşi am zis că-s pe relaxare, nu mă abţin să nu mă re-enervez”

Antreprenorul Ştefan Mandachi, fondatorul lanţului de restaurante Spartan, cunoscut însă mai ales pentru protestul său inedit prin construcţia unui metru de autostradă din Suceava, continuă să transmită mesaje referitoare la domeniile din România unde vede loc de îmbunătăţiri.

De data aceasta a făcut câteva observaţii referitoare la potenţialul turismului românesc în timp ce se afla în vacanţă în Bali.

Redăm mai jos o parte din mesajul lui Ştefan Mandachi, publicat pe pagina sa de Facebook recent:

„Bali-i o insulă la capătul pământului. Undeva pe lângă Australia. Abia, abia o găseşti pe Google Maps. Ca să ajungi din Europa acolo faci cam 20 ore (plus-minus) cu tot cu escale. Am ajuns #şîeu aici.

Am trândăvit ca un vierme câteva zile, apoi (defect profesional) am trecut la comparaţii, în stilul meu necruţător.

Cu fiecare ţară nouă (sau veche) pe care o vizitez devin tot mai lucid. Constat cu tot mai multă acurateţe ce tâlhari nenorociţi au condus România. Cum şi-au bătut joc o mână de maniaci de o ţară cu un potenţial turistic uriaş!

Azi am fost la Ubud, un fel de sat-oraş din Bali. Am vizitat o orezărie. Pe mine nu m-a lăsat cu gura căscată. Noroc de-un câine râios cu care m-am împretenit'. Prin preajmă mai era şi un parc (pe care ei îl alintau pădure, ca să atragă turişti) în care patrulau multe maimuţe. Şî câteva temple. Dar ce văd eu mai la vale? Colea'n sat au venit să investească cele mai luxoase lanţuri hoteliere din lume, Four Seasons şi Ritz.

Deşi am zis că-s pe relaxare, nu mă abţin să nu mă re-enervez. Adică, noi avem nestemate ca Bucovina, Transilvania, Delta Dunării şi ne mulţumim cu un pumn de turişti... Iar Bali, o insulă cu patru milioane de locuitori de la capătul globului, atrage anual vro' 14 milioane de vizitatori. În Bali, templele (care nu te dau pe spate) construite relativ recent, magnetizează milioane de oameni iar noi ne scremem pentru câteva zeci de mii de turişti cu perle culturale din patrimoniul UNESCO, cu cetăţi medievale, mănăstiri vechi, urşi, lupi, munţi, etc.

Deci o orezărie a putut crea o macro industrie cu sute de prăvălii prin care se generează miliarde de dolari... Dar ia' să ne gândim că exact aceeaşi orezărie era la... Piatra Neamţ, de exemplu. Şi în loc de templele lor, avem mănăstirile din zona Neamţului. Îţi zic eu ce era: nimic. Pentru că nicio instituţie nu ar fi ajutat sau împins de la spate orezăria din Neamţ.

În turismul din România e un talmeş balmeş, o degringoladă, o harababură contagioasă, un dezinteres monstruos. Nicio strategie de marketizare a ţării, nicio politică de promovare, nimic, nimic, nimic! Niciun străin nu află ceva relevant despre România în urma vreunei informări oficiale de la noi. Orice patron mediocru, care are un modest departament de marketing, ar putea face o campanie de promovare a ţării, înzecit mai bine decât o face guvernul. Ce mai la deal la vale, suntem luaţi de proşti de către nişte impostori!”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.