USD propune o anchetă parlamentară privind activitatea ASF şi salariile din instituţie. PNL, de acord cu propunerea

Postat la 18 februarie 2014 25 afişări

USD, formată din PSD, UNPR şi PC, propune realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF şi nivelul de salarizare din această instituţie, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, anunţând că liberalii sunt de acord cu ancheta parlamentară propusă.

USD propune o anchetă parlamentară privind activitatea ASF şi salariile din instituţie. PNL, de acord cu propunerea

 "Ţinând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorităţi", se arată într-un comunicat al USD remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

"Considerăm că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate la nivelul mass-media cu privire la câştigurile salariale ale conducerii ASF", mai precizează USD.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/usd-propune-o-ancheta-parlamentara-privind-activitatea-asf-si-salariile-din-institutie-pnl-de-acord-cu-propunerea-12106652
12106652
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.