Unul din vecinii lui Gheorghe Dincă din Caracal refuză să creadă că a locuit lângă un criminal: Am simţit miros de cârpă arsă

Autor: Laura Petrescu Postat la 03 august 2019 498 afişări

Un vecin al lui Gheorghe Dincă a declarat, sâmbătă, că le-a spus anchetatorilor faptul că a simţit miros de fum în ziua când ar fi fost ucisă Alexandra, însă nu a văzut de unde vine focul. Despre Dincă spune că era un vecin singuratic, care l-a ajutat cu bani, dar şi cu betoniera, când i-a cerut.

Marian, vecinul lui Gheorghe Dincă, a declarat, sâmbătă, că în cursul zile de joi, cel mai probabil între orele 17.00 şi 19.00 a simţit miros de fum „ca de cârpă arsă”, a mers în grădină, dar nu a putut identifica de unde vine mirosul.

„În ziua respectivă eu am făcut grătar în curte. De la el nu am văzut niciun fum. Mirosea a cârpă... m-am dus în grădină să mă uit dacă e foc pe undeva... nu s-a văzut niciun foc, nimic. Deci a cârpă mirosea dar nu s-a văzut nici urmă de fum, absolut nimic. A cârpă arsă, atât. (...) M-au întrebat şi de la poliţie şi de la parchet şi am spus că s-a simţit un fum, dar nu ştiu de unde au provenit. Nu sunt singurul vecin care spune chestia asta. S-a simţit miros de cârpă în jur de 5 jumate – 7 seara, joi seara”, a spus vecinul Marian.

Întrebat dacă l-a văzut în acea zi pe Gheorghe Dincă, Marian a negat. Potrivit acestuia, Dincă obişnuia să dea foc în curte, dar nu i s-a părut nimic anormal.

„Mai dădea foc, ori că îşi făcea treaba lui în curte... şi eu mai dau foc, mai fierb apă în curte pentru maşina de spălat, fiecare vecin îşi face în curte...”, a mai spus vecinul lui Dincă.

Acesta a precizat că nu a auzit niciun zgomit în curtea lui Gheorghe Dincă, pentru că joi lucra la casă, în interior, şi avea muzica pornită. Omul refuză să creadă că a locuit lângă un criminal şi povesteşte că atunci când a avut nevoie, Dincă l-a ajutat.

„Am copil de 10 ani. Pe mine nu m-a deranjat. De fapt m-a ajutat omul. Am cerut o betonieră de am turnat beton în curte, am avut nevoie de bani acum câţiva ani, m-a servit omul. (...) Avea bani, şi-a vândut locuri în spate. (...) Nu mi s-a părut suspect. Era un om singur”, a mai spus Marian.

Întrebat dacă el crede că Luiza a fost ţinută din aprilie captivă în locuinţa lui Dincă, vecinul spune că nu crede în această teorie.

„Eu nu aş crede. Avem familii, dar să ţii un suflet de om în casă şi să nu auzi nimic, eu nu cred. Probabil din casă de la el nu se aude”, a mai spus Marian.

Întrebat, de asemenea, dacă a fost vreodată acasă la Gheorghe Dincă, Marian a spus că nu a trecut de poartă niciodată.

Între ei există un gard construit de Gheorghe Dincă în urmă cu 7 – 8 ani, care are o înălţime de circa trei metri.

Ancheta continuă, sâmbătă, în Caracal, la casa lui Gheorghe Dincă, după ce familia Alexandrei a primit vestea că fata lor a fost ucisă. ADN-ul din oasele şi cenuşa recoltate coincid cu cele ale copilei care a sunat de trei ori la 112, pentru a fi salvată, fără succes.

Sâmbătă vor fi verificate inclusiv gropile betonate din curtea lui Dincă.

Alexandra Măceşanu (15 ani) a dispărut, miercuri, 24 iulid, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut în aprilie 2019 şi Luiza Melencu (18 ani). Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, 26 iulie, după ce Alexandra a sunat, joi, de trei ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea. Dincă şi-a recunoscut duminică faptele şi a spus le-a omorât pe fete şi că a ars cele două cadavre.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CARACAL,
CRIMĂ,
DINCĂ

Citeşte pe comedymall.ro

Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii
S-A AFLAT: Cât costă vaccinul anti-COVID? Cine face preţurile
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Tăriceanu, un candidat cu greutate Tăriceanu, un candidat cu greutate
Un nou candidat la Primăria Generală a Capitalei
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.