Unde se afla Putin în timp ce americanii anunţau că ucrainenii au acceptat propunerea de pace

Autor: Petru Mazilu Postat la 25 noiembrie 2025 82 afişări

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a început marţi o vizită în Kârgâzstan. Vizita începe chiar în timp ce toată lumea aşteaptă reacţia Rusiei în ceea ce priveşte planul de pace pentru războiul din Ucraina. Tensiunea mondială a crescut după ce ucrainenii au acceptat propunerea de pace.

Unde se afla Putin în timp ce americanii anunţau că ucrainenii au acceptat propunerea de pace

Vladimir Putin a sosit în Kârgâzstan chiar în timp ce americanii anunţau că ucrainenii au acceptat oferta de pace redactată de experţii SUA, potrivit Sky News. Liderul rus nu a oferit încă nicio reacţie la întrebarea pe care şi-o pune toată lumea, dacă Rusia va accepta şi ea propunerea americană. Putin este însoţit de miniştri şi oameni de afaceri, iar scopul vizitei în ţara din Asia Centrală este consolidarea relaţiilor bilaterale.

Înainte de consulta forma documentului acceptată de ucraineni, Moscova a declarat că ar putea respinge planul de pace dacă nu satisface cerinţele cheie ale preşedintelui rus Vladimir Putin.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că se aşteaptă ca americanii să respecte cerinţele formulate de Putin la summitul din Alaska.

„Pentru că, dacă spiritul şi litera acordului de la Anchorage sunt şterse, pe baza înţelegerilor cheie conţinute în acesta, atunci, desigur, ne vom afla într-o situaţie fundamental diferită”, a spis Lavrov.

Planul iniţial, criticat pe scară largă de ucraineni şi europeni ca fiind prea pro-rus şi echivalent cu o capitulare pentru Ucraina, a fost aprobat vineri de preşedintele rus Vladimir Putin ca o posibilă bază pentru pace.

Totuşi, majoritatea analiştilor consideră că ultimele modificări vor fi inacceptabile pentru Moscova.

Planul iniţial, în 28 de puncte, a fost revizuit la 19 puncte în urma discuţiilor dintre oficialii americani şi ucraineni, care au avut loc la Geneva.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vladimir putin,
kârgâzstan,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.