Unde fug superbogaţii de acasă

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 22 iunie 2018 265 afişări  

Atunci când Pământul nu-ţi mai ajunge pentru că deja ai cam văzut tot ce era de văzut, poţi încerca o călătorie în spaţiu, apărând deja companii care să le ofere.

Unde fug superbogaţii de acasă
Unde fug superbogaţii de acasă

Una dintre acestea este Axiom Space, care le propune turiştilor o excursie pe o staţie spaţială situată la 250 de kilometri pe orbita Pământului, scrie New York Times, pentru a cărei amenajare a apelat la celebrul designer francez Philippe Starck.

Directorul Axiom Space, Mike Suffredini, care a lucrat la NASA, unde, printre altele, a gestionat Staţia Spaţială Internaţională, susţine că proiectul său se deosebeşte de cele ale concurenţei prin faptul că propune un sejur pe orbită, spre deosebire de un scurt zbor, astfel că turiştii vor putea admira pe îndelete Pământul şi vor putea posta imagini online ori suna prietenii să se laude. Un sejur pe staţia care ar trebui inaugurată în 2022 va costa 55 de milioane de dolari, incluzând aici costurile din cele 15 săptămâni de antrenament necesare.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Elena Udrea a născut! Primele declaraţii de când a devenit mamă pentru prima oară, la 44 de ani Elena Udrea a născut! Primele declaraţii de când a devenit mamă pentru prima oară, la 44 de ani
Drama Danei Războiu, după ce fiul ei a fost diagnosticat la doar 6 luni cu o malformaţie la inimă. ”Nu mai contează nimic”
Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”
Descopera.ro
NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape'' NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape''
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Go4it.ro
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Samsung atacă HUAWEI cu un nou telefon cu TREI camere foto
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.