Una dintre cele mai importante televiziuni din România este scoasă la VÂNZARE

Postat la 29 mai 2019 2565 afişări

Una dintre cele mai importante televiziuni din România este scoasă la VÂNZARE

O echipă mixtă a PwC România, formată din specialişti din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) şi Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deţinută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentaţii şi creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop.

 „Tendinţa în Sectorul Media şi Telecomunicaţii, observată de la începutul anului 2019, este de consolidare la nivel global pe fondul nevoii de a genera şi difuza conţinut atractiv şi de a furniza cât mai eficient servicii cu valoare adăugată pentru clienţi. Marii jucători îşi planifică foarte atent strategia de dezvoltare viitoare, iar companiile nou intrate trebuie sa facă eforturi mari să îşi găsească locul în lanţul de creare a valorii aflat într-o continuă evoluţie. Ne aşteptăm să vedem şi în România tranzacţii mari în 2019, atât în media cât şi în telecomunicaţii, unde consolidarea pieţei vine din nevoia de a se crea sinergii şi implicit valoare pentru acţionari.

Prima TV este un post TV fanion cu o istorie îndelungată, trecând prin mai multe tranzacţii, cu un brand încă foarte puternic şi poate reprezenta o bună oportunitate de dezvoltare a unei noi platforme media în România sau un activ valoros pentru companiile TV deja prezente în piaţă”, spune George Ureche, Liderul departamentului de Fuziuni si Achiziţii, PwC România. 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vanzare,
cumparator,
gasire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.