Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

Postat la 03 august 2017 141 afişări

Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

James Proud, un tânăr de 23 de ani din Statele Unite, este CEO-ul companiei Hello Inc., pe care tot el a fondat-o. 

 

A venit cu ideea dezvoltării unui produs numit "Sense sleep tracker" care să monitorizeze condiţiile în care o persoană doarme, de la zgomotul ambiental până la temperatura emisă de corp în timpul somnului. Produsul se montează în dormitor la o distanţă cât mai apropiată de pat şi reţine toate aceste valori, dezvoltând apoi un ghid pentru îmbunătăţirea perioadei de repaus.

 

Tânărul a pornit o campanie pe platforma de donaţii Kickstarter pentru a strânge 100.000 de dolari. Succesul a fost atât de mare, încât după 30 de zile proiectul primise 2,4 milioane de dolari. 

 

Această sumă reprezintă însă doar o mică parte din fondurile de care compania dispune acum. Un grup de angel investors a observat cât de bine primită a fost ideea lui Proud şi a decis să îl finanţeze cu peste 10 milioane de dolari.

 

"Cei mai mulţi oameni au zile în care nici măcar nu merg pe jos, însă toată lumea are nevoie de somn", a declarat Proud pentru Business Insider. "Ziua ta este în mod direct influenţată de modul în care ai dormit".

 

Produsul se va vinde, conform celor de la Hello Inc., cu un preţ ce pleacă de la 129 de dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/un-tanar-de-23-de-ani-a-avut-o-idee-ciudata-de-afaceri-iar-investitorii-i-au-dat-13-milioane-de-dolari-ca-sa-o-puna-in-practica-16682303
16682303
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.