Un lider Pro România numeşte alianţa cu ALDE „o ciolaniadă”, iar partidul lui Tăriceanu merită să dispară. Ce spune despre Mircea Diaconu

Postat la 28 august 2019 169 afişări

Liderul unei filiale Pro România din judeţul Neamţ respinge alianţa cu ALDE, susţinând că filiala pe care o conduce nu va participa „la tot felul de ciolaniade”. „Tăriceanu şi ALDE trebuie lăsaţi să cadă. Să dispară din viaţa politică”, susţine acesta.

Un lider Pro România numeşte alianţa cu ALDE „o ciolaniadă”, iar partidul lui Tăriceanu merită să dispară. Ce spune despre Mircea Diaconu

Preşedintele organizaţiei Târgu-Neamţ al Pro România, Peiu Vlad-Pantelimon, scrie pe Facebook că a aflat din presă, nu pe canale interne şi nu în urma unor dezbateri democratice, că Pro România şi ALDE vor susţine un candidat comun la alegerile prezidenţiale.

„Cum Tăriceanu şi ALDE se fac responsabili în egală măsură de proasta guvernare alături de PSD şi de situaţia catastrofală în care se află România, aceştia trebuie lăsaţi să cadă. Să dispară din viaţa politică. Să intre în istorie. Nu trebuie ajutaţi să urce înapoi pe val. Iar domnul Mircea Diaconu, cu toată stima pentru cariera sa de artist, este un prezidenţiabil foarte slab, motiv în plus pentru ca echipa Pro România Târgu Neamţ să nu sprijine acest proiect”, scrie Peiu Vlad-Pantelimon.

Potrivit acestuia, câta vreme filiala şi-a asumat o misiune importantă în faţa oamenilor, nu va accepta să îi dezamăgească „participând la tot felul de ciolaniade de acest gen. Dupa europarlamentare, toţi liderii politici au susţinut că au înţeles mesajul primit de la populaţie. După jocurile pe care le fac astăzi, se pare că nu a înţeles nimeni nimic”.

Preşedintele organizaţiei Târgu-Neamţ al Pro România adaugă că dacă decizia sa va atrage sancţiuni, este pregătit să şi le sume.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi liderul Pro România Victor Ponta au semnat, miercuri, un protocol de alianţă electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Copreşedinţii formaţiunii vor fi Norica Nicolai din partea ALDE şi Sorin Câmpeanu de la Pro România, au declarat surse politice pemtru MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
tariceanu,
alianta,
disparitie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.