Un lider al Tesla spune că activitatea unei fabrici va juca un rol important în producţia roboţilor

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 14 aprilie 2026 18 afişări

Un reprezentant al companiei Tesla Inc. a declarat marţi că este convins că activitatea fabricii din Shanghai va contribui la rezolvarea provocărilor legate de realizarea producţiei în serie a roboţilor umanoizi ai companiei.

Un lider al Tesla spune că activitatea unei fabrici va juca un rol important în producţia roboţilor

Wang Hao, vicepreşedinte al Tesla, a afirmat că unităţile din Shanghai, la fel ca şi celelalte fabrici Tesla, vor aduce o contribuţie odată ce compania va intra într-o eră a roboţilor, potrivit AP.

Wang, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Tesla China, a declarat reporterilor, în cadrul unui tur organizat de guvern la una dintre fabricile sale din Shanghai, că CEO-ul Elon Musk a menţionat odată că producţia la scară largă reprezintă o provocare critică în fabricarea roboţilor umanoizi.

Wang a spus că este de părere că divizia de producţie din Shanghai „este cheia de aur pentru rezolvarea acestei provocări”, dar nu a specificat modul în care operaţiunea va sprijini activitatea companiei în domeniul roboticii.

Musk a îndemnat investitorii să se concentreze mai puţin pe vânzările de maşini şi mai mult pe ceea ce el consideră un viitor strălucit al inteligenţei artificiale, cu robotaxiuri care transportă milioane de oameni în maşini fără şoferi, sau chiar fără volan, şi roboţi care udă plantele şi au grijă de părinţii în vârstă.

Musk a subliniat această schimbare anunţând că Tesla a decis să înceteze producţia a două modele mai vechi de maşini, S şi X, în al doilea trimestru şi să convertească o fabrică din Fremont, California, pentru a produce în schimb roboţii Optimus.

Grupul de cercetare şi consultanţă în domeniul tehnologiei Omdia, cu sediul la Londra, a transmis că Tesla a livrat mai puţin de 500 de roboţi inteligenţi cu utilizare generală în 2025. Cu toate acestea, compania se numără printre furnizorii care au prezentat progrese de vârf în domeniul capacităţilor de IA, se arată în raportul său.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tesla,
roboţi,
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.