Ultimul rege al Irlandei. Are 71 de ani, cântă la acordeon şi spune poveşti turiştilor

Postat la 03 decembrie 2015 845 afişări

Insula Tory din Irlanda are 150 de locuitori, un drum, o biserică, un magazin, care funcţionează şi ca poştă, un far, un hotel, un hostel şi, în ciuda legii Uniunii din 1800 care unea Irlanda cu regatul Marii Britanii, un rege, scrie BBC.

Patsy Dan Rodgers are 71 de ani şi a trăit de la patru ani pe insula de 5 kilometri lungime şi 1 kilometru lăţime. Spre deosebire de alţi regi, el nu şi-a moştenit tronul, ci, conform tradiţiei, a fost ales în 1993. Tradiţia datează cel puţin din secolul şase, iar insula Tory are rădăcini adânci în mitologia Irlandei.

Ce face Rodgers în calitate de rege? În primul rând, acesta are îndatoririle unui ambasador: primeşte turişti când ajung pe insulă, le cântă la acordeon şi le spune poveşti, iar la final îşi ia la revedere.

"Oamenii cred că am puteri speciale, că pot să fac anumite lucruri pentru insulă, iar dacă ceva rău se întămplă ei se aşteaptă ca eu să rezolv situaţia. Îmi dau toată silinţa, dar nu cred că ar trebui să fiu privit astfel", spune el.

Rodgers nu este doar rege, ci şi pictor, iar principala sa inspiraţie este chiar insula.  Însă locuitorii împreună cu regele lor sunt loiali locului. În 1974, după furtuni puternice, insula Tory a fost izolată de continent timp de 2 luni. Guvernul irlandez le-a oferit familiilor o casă în Donegal, pe continent, dar aceştia au refuzat.

Din cei 150 de locuitori, 21 sunt copii, dintre care 8 s-au născut în ultimii 4 ani. Principala sursă de venit a lor este turismul, dar vremea şi accesul pe insulă afectează negativ acestă sursă de venit.

"Nu sunt sigur că vreau să fiu rege până la moarte. Pentru beneficiul insulei sper că o să aleagă un alt rege, dar nu decid eu acest lucru", a spus Rodgers.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ultimul-rege-al-irlandei-are-71-de-ani-canta-la-acordeon-si-spune-povesti-turistilor-14906127
14906127
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.