Povestea românului care a "creat" una dintre cele mai populare maşini din Europa

Autor: Bogdan Alecu Postat la 26 iunie 2016 3003 afişări

„Sunt două căi prin care comerţul şi investiţiile pot dezvolta relaţiile între cele două ţări. Cred că relaţiile economice dintre SUA şi România sunt puternice şi pot deveni foarte puternice“

A început să deseneze maşini de pe băncile şcolii, iar la Universitatea de Arhitectură din Cluj le explica profesorilor cum îşi dorea să devină designer auto, meserie aproape necunoscută din românia. Victor Sfiazof a luat prin surprindere anul acesta industria auto, după ce şi-a pus semnătura pe Renault Kadjar, crossoverul pe care pariază constructorul francez pentru revenirea în segment.

Are 32 de ani şi desenează maşini aproape de „kilometrul zero“ al Capitalei, în Centrul de Design al Renault de la Bucureşti, într-o clădire cochetă, construită înainte de cel de-al doilea război mondial şi unde anterior îşi avea sediul Ambasada Elveţiei la Bucureşti.

Victor Sfiazof a devenit anul acesta primul român care şi-a pus semnătura pe un automobil de serie din gama Renault şi, cu toate că la prima vedere nu pare un lucru extraordinar, acesta este visul oricărui designer.

„Pot spune doar că proiectând modele de producţie de serie şi nu concepte, aduc renume designerului şi îl fac cunoscut în industrie, mai mult nu pot comenta“, explică Victor Sfiazof după ce a fost întrebat dacă a primit oferte de angajare după ce a semnat schiţa pentru Renault Kadjar.

Victor Sfiazof deţine funcţia de senior exterior designer în cadrul centrului de design al Renault de la Bucureşti din ianuarie 2008. El este din Satu Mare şi a urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design I.Andreescu din Cluj-Napoca.

Centrul de design de la Bucureşti a avut o contribuţie importantă în proiectarea noului Renault Kadjar, prin intermediul designerului român, însă proiectul se atribuie întregii echipe care a lucrat la el, nu unui singur om, spunea Laurens van den Acker, designerul-şef al Grupului Renault, în cadrul unui interviu acordat Business Magazin. Kadjar este un proiect global, motiv pentru care în designul acestuia au fost implicate toate cele cinci centre de design ale grupului de la nivel  mondial, pornind cu Paris, Mumbai, San Paulo, Seul şi Bucureşti.

Dintre  acestea, s-au ales trei, două de la Paris şi unul de la Bucureşti, iar proiectul lui Victor Sfiazof a fost cel câştigător. Proiectul a fost transferat la Paris, iar echipa de acolo l-a definitivat. În ceea ce priveşte rezultatele, designerul-şef al Renault afirma că, „dacă Victor Sfiazof contină în acest ritm,  s-ar putea să fiu nevoit să-mi caut un alt job“.

Ce nu se ştia până acum este că Victor Sfiazof a semnat designul şi pentru un model Dacia – primul Duster Concept, prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva în 2009, cu un an înainte ca SUV-ul autohton să fie lansat oficial, dar într-un design cu totul diferit.

Dar totul a început din copilărie, când, ca orice pasionat de maşini, desena siluete ale acestora pe orice bucată de hârtie pe care o prindea.

„Întotdeauna mi-am dorit să proiectez maşini. Am început să desenez automobile de când eram copil la şcoală. Am văzut la TV un documentar despre proiectarea maşinilor şi de atunci ştiam că asta doresc să fac. Dar în facultăţile din România nu sunt cursuri pentru desenat automobile şi era greu inclusiv greu de convins profesorii că tu îţi doreşti aşa ceva deoarece nici măcar ei nu cunoşteau domeniul“, îşi aminteşte designerul român. El s-a născut la Satu Mare, iar după finalizarea liceului în oraşul natal a plecat la Universitatea de Arhitectură din Cluj, unde însă nu a putut urma cursuri de design auto.

Tocmai din acest motiv oficialii centrelor de cercetare şi dezvoltare din cadrul Grupului Renault se implică direct în dezvoltarea de noi programe pentru studenţi şi în special de actualizarea ariei curiculare la nevoile pieţei din prezent.

„Am discutat cu universităţile de arhitectură pentru a avea cursuri speciale pentru design auto. Am venit aici în septembrie anul trecut şi am vizitat universităţile din Cluj, Bucureşti şi va urma Braşov. Vedem un potenţial uriaş. Vrem să extindem centrul de design de la Bucureşti în următorii trei ani. Nu avem un target de designeri, dar vrem să dezvoltăm studenţii pentru a avea posibilitatea de a angaja în viitor. Dacă avem deja o legătură bună cu şcoala şi oameni talentaţi, este mai uşor şi să-i angajăm“, a spus Jean Philippe Salar, directorul de design al centrului de la Bucureşti.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/povestea-romanului-care-a-creat-una-dintre-cele-mai-populare-masini-din-europa-14905088
14905088
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Piaţa imobiliară fierbe: Preţurile apartamentelor cresc de la o lună la alta. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.