Ultimul premier comunist din Germania de Est a murit la vârsta de 95 de ani

Autor: Dorin Oancea Postat la 11 februarie 2023 174 afişări

Ultimul premier comunist din Germania de Est a murit la vârsta de 95 de ani

Hans Modrow, care, în calitate de ultim prim-ministru comunist al Germaniei de Est, a supervizat reformele care au deschis calea reunificării Germaniei, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă partidul german de stânga Die Linke, conform Reuters.

"Noaptea trecută, Hans Modrow ne-a părăsit la vârsta de 95 de ani. Prin aceasta, partidul nostru pierde o personalitate importantă", a declarat într-un comunicat partidul, succesor al Partidului Comunist din Germania de Est.

Modrow declarase că va contribui la transformarea Germaniei de Est într-o democraţie atunci când a devenit prim-ministru al unui guvern de tranziţie condus de comunişti, la 13 noiembrie 1989, la patru zile după deschiderea Zidului Berlinului, care a divizat Berlinul de Est şi Berlinul de Vest timp de 28 de ani.

Conducerea comunistă anterioară a fost forţată să plece, în timp ce protestatarii din Germania de Est cereau democraţie şi libertate, ca un ecou al apelurilor la schimbare din întreaga Europă de Est dominată de sovietici, după ascensiunea la putere a lui Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică.

Modrow a anunţat primele şi singurele alegeri libere în ceea ce era cunoscut sub numele de Republica Democrată Germană (RDG) în martie 1990, deşi în urma acestora a încetat să mai fie prim-ministru.

Deşi a realizat reforme, a fost acuzat de adversari că a încercat să întârzie schimbarea politică şi reunificarea, care a avut loc în octombrie 1990. De asemenea, a fost criticat pentru că a încercat să schimbe numele poliţiei de securitate Stasi în loc să o desfiinţeze.

Modrow a fost găsit vinovat în 1993 de fraudă electorală în cadrul unor alegeri municipale din mai 1989, dar nu a fost încarcerat şi a declarat că acuzaţiile au fost motivate politic.

El a continuat să activeze în parlamentul german din 1990 până în 1994, reprezentând un precursor al Die Linke, numit PDS, şi a fost membru al Parlamentului European din 1999 până în 2004.

Modrow s-a considerat un reformator care a dorit să schimbe partidul comunist din interior şi să îl facă mai democratic. În 1999, el a declarat pentru Reuters că nu doreşte ca vechea RDG să se întoarcă, dar a spus că realizările sale ar trebui recunoscute.

Modrow s-a născut în 1928 în ceea ce era pe atunci oraşul german Jasenitz - în prezent Jasienica în Polonia - şi s-a format ca mecanic.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost liderul unui pluton de pompieri pentru tineri, iar spre sfârşitul conflictului a devenit membru al Volkssturm, o miliţie nazistă care a recrutat bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 60 de ani într-o ultimă încercare de victorie.

La 17 ani, Modrow a fost capturat de trupele sovietice şi dus ca prizonier de război în Uniunea Sovietică, unde a urmat cursuri antifasciste şi a devenit un comunist convins.

La întoarcerea acasă în 1949, anul în care a fost fondată RDG, şi-a găsit de lucru ca mecanic şi a continuat să studieze ştiinţe sociale şi apoi economie, domeniu în care a obţinut un doctorat.

Modrow a devenit liderul de facto al Germaniei de Est după ce Egon Krenz a demisionat din funcţia de lider al SED la 5 decembrie 1990.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
deces,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.