Problema cu liderii politici autori­tari este că tind să-şi întărească şi să-şi extindă puterea cu orice preţ, chiar şi cu cel al războiului, iar Uniunea Europeană este în­con­jurată de astfel de personaje de care depin­de pentru linişte, pace, materii prime şi energie.

Tobele războiului nu se aud doar din­spre Ucraina. Ecourile războaielor iugoslave s-au înteţit la graniţele UE. Turcia îşi dispută teritorii din Mediterana, bogate în gaze naturale, cu Grecia. Conflictul militar dintre Azerbaidjan şi Armenia reînvie periodic. Rusia încă mai are militari în Republica Moldova.

Războiul dintre Azerbaidjan şi Armenia nu s-a reaprins întâmplător acum, când Rusia este în defensivă în Ucraina, iar UE caută cu disperare surse de energie care să le înlocu­iască pe cele ruseşti, folosite de Moscova ca armă în războiul economic cu statele euro­pene. Pe de o parte, Azerbaidjan, care are ca principal aliat Turcia, a devenit unul din marii exportatori de gaze naturale ai UE.

Armenia, o ţară mai săracă, are ca aliat tradiţional Rusia, iar în penultimul puseu al conflictului pentru teritorii aflate la graniţa cu Azerbaidjanul a încercat să atragă de partea ei Rusia, dar n-a obţinut decât o misiune de menţinere a păcii rusă după ce episodul de violenţe s-a încheiat. Acum Rusia este ocu­pată cu războiul pe care l-a pornit în Ucraina, iar resursele sale armate sunt concentrate acolo. Armenia a cerut din nou asistenţă militară rusă.

Anul acesta, exporturile de gaze azere căre ţările europene sunt estimate să crească cu 30%. În iulie, Comisia Europea­nă a semnat un me­mo­randum de înţelegere cu Azerbaidjan pentru dublarea importurilor de gaze până în 2027.

Acordul prevede şi ex­tinderea Coridorului de Gaze Sudic al Uniunii care adu­ce gaze azere prin Georgia, Turcia şi Grecia.

Prin urmare, Azerbaidjanul începe să joace un rol principal în securitatea energetică a Europei. Preşedintele ţării este Ilham Aliev, în funcţie din 2003. Preşedinţia a primit-o moştenire de la tatăl său, fost ofiţer KGB.

Al patrulea mandat l-a obţinut prin alegeri câştigate cu 83% din voturi. În mandatul cu numărul trei şi-a făcut soţia vice-preşedinte.

Gazele azere ajung în UE prin aliatul Turcia, care între timp a devenit şi cea mai importantă ţară de pe ruta gazelor ruse către Uniune. Astfel, cea mai mare parte a gazelor pe care Europa le primeşte dinspre est trec prin Turcia. Această ţară are, astfel, şansa de a deveni şi ea exportator de energie pentru UE. Săracă în surse energetice pe uscat, Turcia caută gaze şi petrol în Marea Egee.

Însă interesele sale acolo se lovesc de cele ale Greciei, stat membru al UE. Ambele ţări fac parte din NATO. Recent, pre­şedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Grecia că ocupă insule demilitarizate din Marea Egee şi a promis că Ankara va reacţiona.

De asemenea, gu­vernul turc susţine că armata elenă a deschis focul asupra unei nave-cargo cu nume turcesc în ape internaţionale. Paza de coastă a Greciei spune că a tras focuri de avertisment în aer pentru că vaporul respectiv nu s-a oprit când i s-a cerut.

Turcia pretinde că este suverană asupra unor zone din Mediterana de Est, dar în conformitate cu tratate pe care Atena şi o mare parte din comunitatea internaţională nu le acceptă.

În schimb, UE recunoaşte acele ape ca fiind ale Greciei. Tensiunile dintre Ankara şi Atena (care-şi dispută şi Ciprul) au izbucnit cu putere când Turcia a trimis sub escortă militară în ape greceşti nave care să caute gaze naturale. Tensiunile s-au agravat după izbucnirea războiului ruso-ucrainean.

Erdogan s-a implicat în aplanarea aces­tuia şi a obţinut redeschiderea unor porturi din Ucraina pentru exportul de cereale ucrainene. Cea mai mare parte a mărfurilor iau calea Turciei. Aceste exporturi ar trebui să calmeze tensiunile de pe pieţele interna­ţionale ale cerealelor.

Turcia are interese şi în Balcani, dar şi Rusia şi UE. Principalul interes al Uniunii este ca acolo să fie pace. Însă în Bosnia, liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, ameninţă cu divizarea ţării. Dodik este considerat omul-marionetă al Moscovei în Balcani. De asemenea, sârbii bosniaci sunt ajutaţi de Serbia, care este condusă de Aleksandar Vucic, şi el considerat un lider cu tendinţe autoritare.

În 1995, când Bosnia era devastată de un război pentru independenţă faţă de Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), Vucic a declarat că „pentru fiecare sârb mort vom ucide 100 de musulmani“.

Afirmaţiile au fost făcute la câteva zile după masacrul de la Srebrenica, în care au fost executaţi peste 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani bosniaci, devenit un simbol al violenţei războaielor iugoslave. Politicianul era atunci parlamentar în Serbia din partea unui partid extremist. A devenit apoi ministru al propagandei în guvernul de la Belgrad.

În timpul războiului din Bosnia a vizitat armata sârbă care asedia Sarajevo. Vucic este, de asemenea, considerat aliat al Moscovei, dar în ultimii ani a încercat să echilibreze această „prietenie“ cu o apropiere de China. Un documentar realizat de Russia Today sugerează că Bosnia ar trebui „denazificată“, potrivit Sarajevo Times.

Dar există şi conflictele interne ale UE. Nu au aspecte războinice, dar implică ţări conduse de politicieni cu tendinţe autoritare. Comisia Europeană a propus tăierea a 70% din fondurile UE destinate Ungariei pentru nerespectarea statului de drept, singura ţară din Uniunea rămasă aliată cu Rusia după invadarea Ucrainei. În acelaşi pericol este şi Polonia.