Uber introduce pauze obligatorii pentru şoferi

Postat la 17 ianuarie 2018 119 afişări

Şoferii parteneri ai Uber din Londra vor fi obligaţi să ia o pauză obligatorie de şase ore după ce au lucrat o perioadă ce totalizează de zece ore, a anunţat marţi compania americană, răspunzând astfel criticilor privind extenuarea şoferilor, scrie Reuters.

Uber introduce pauze obligatorii pentru şoferi

Uber a menţionat că luna trecută o treime dintre cei 50.000 de şoferi parteneri ai companiei din Londra au fost activi în aplicaţie mai mult de 40 de ore pe săptămână, în timp ce mai puţin de 8% dintre ei au fost activi pentru mai mult de 60 de ore, informează Ziarul Financiar.

Uber a fost atacat parlamentari şi de sindicate, care au susţinut că mulţi dintre şoferi lucrează prea mult. Acesta a fost unul dintre punctele pentru care compania a fost criticată în condiţiile în care Uber se luptă să îşi păstreze licenţa de operare în Londra.

Uber a anunţat că în lunile viitoare va realiza şi alte modificări ale modalităţii de funcţionare. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.