Tudorel Toader şi Carmen Dan, audiaţi în comisia LIBE. Orban: Au făcut de râs România în PE, având o prestaţie în băşcălie

Postat la 23 ianuarie 2019 63 afişări

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul de Interne, Carmen Dan, „şi-au dat măsura imposturii, ipocriziei şi incompetenţei” în cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost „puşi la colţ” pentru atacul asupra statului de drept.

Tudorel Toader şi Carmen Dan, audiaţi în comisia LIBE. Orban: Au făcut de râs România în PE, având o prestaţie în băşcălie

„Miniştrii Carmen Dan şi Tudorel Toader şi-au dat măsura imposturii, ipocriziei şi incompetenţei în Parlamentul European, în cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost puşi la colţ de europarlamentarii din toate grupurile politice pentru atacul asupra statului de drept. Audierea celor doi miniştri a arătat imensa problemă de credibilitate pe care o are actualul Guvern la nivelul Uniunii Europene”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX.

 

Liderul liberalilor a precizat că prestaţia ministrului Justiţiei din PE „va produce grave prejudicii României la nivelul Uniunii Europene”, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

 

„Tudorel Toader a refuzat să-şi ia angajamentul de a nu iniţia alte modificări asupra legislaţiei din domeniul Justiţiei şi din domeniul penal fără a avea în prealabil avizul Comisiei de la Veneţia, după ce i s-a solicitat în mod expres acest lucru. Mai mult, nu a explicat în niciun fel poziţia sa asupra Raportului MCV, preferând în schimb să mintă în mod ordinar asupra implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în legislaţia românească. Prestaţia de astăzi a ministrului Justiţiei va produce grave prejudicii României la nivelul Uniunii Europene, care vor fi cu atât mai mari în condiţiile deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE” a precizat Orban.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comisie,
toader,
parlamentul european,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.