1.Caracteristici ale migraţiei internaţionale în cazul României

Migraţia internaţională este un fenomen complex, care implică, la nivel mondial, un număr foarte mare de persoane şi influenţează direct procesele economice şi sociale din majoritatea ţărilor lumii. Dezvoltarea accelerată a comunicaţiilor şi a sistemelor de transport, în contextul globalizării, a contribuit la intensificarea continuă a acestui fenomen.

Alături de componenta economică, în fundamentarea deciziei de a migra dintr-o ţară în alta intervin şi conflicte militare de natură regională, probleme de mediu, factori culturali etc. Conform rapoartelor Diviziei de Populaţie a Naţiunilor Unite, în ultimimii 35 de ani, numărul emigranţilor la nivel mondial a crescut de peste două ori. Astfel, de la 154 de milioane de persoane în anul 1990, populaţia emigrantă a crescut constant, depăşind 340 de milioane în 2024. În acest context, ponderea emigranţilor în populaţia mondială a urcat de la 2,9% în 1990 la 3,7% în anul 2024.

Structura demografică actuală a populaţiei rezidente din majoritatea ţărilor Uniunii Europene este, în mare măsură, rezultatul migraţiei internaţionale manifestate de-a lungul timpului.

Fenomenele emigraţiei şi imigraţiei au evoluat diferit de la o ţară la alta, în funcţie de contextul istoric, economic şi social.

În prezent, populaţia Uniunii Europene include aproximativ 43 de milioane de persoane care trăiesc într-o altă ţară decât cea de domiciliu, fie aceasta din UE sau din afara spaţiului comunitar [Eurostat, 2025]. Acest număr reprezintă circa 10% din populaţia rezidentă a Uniunii Europene. Dintre cele 43 de milioane de persoane, 32,6% (aproximativ 14 milioane) au domiciliul într-un alt stat membru al UE, în timp ce 67,4% (circa 29 de milioane) provin din ţări din afara Uniunii.

La nivel comunitar, în cinci state membre ponderea persoanelor care locuiesc pe teritoriul lor, dar au domiciliul într-o altă ţară, depăşeşte 18%: Luxemburg (47% din populaţia rezidentă), Malta (28%), Cipru (24%), Austria (19%) şi Estonia (18%). La polul opus se situează statele cu ponderi reduse ale acestei categorii de populaţie, printre care se numără România, alături de Polonia şi Slovacia, fiecare înregistrând valori de aproximativ 1%.

Este de remarcat faptul că atât România, cât şi Polonia se numără printre ţările cu unele dintre cele mai ridicate fluxuri anuale de migraţie externă, precum şi cu stocuri importante de emigranţi la nivel european.

În evaluarea migraţiei internaţionale trebuie avut în vedere faptul că aceasta include mai multe componente: emigraţia definitivă, emigraţia temporară, migraţia circulară şi migraţia sezonieră. Fiecare dintre aceste forme dispune de surse specifice de evaluare şi influenţează în mod diferit fenomenele demografice, precum şi procesele economice şi sociale, atât la nivel macroeconomic, cât şi microeconomic.

1. Migraţia internaţională – un fenomen în creştere la nivel global

Pe tot parcursul acestei perioade, fenomenul migraţiei internaţionale din România s-a înscris în acest trend, ţara devenind, într-un interval relativ scurt, una dintre statele cu un nivel ridicat al emigraţiei. Fluxul anual al migraţiei externe a fost determinat de o varietate de factori, însă schimbările intervenite în economie şi evoluţia pieţei forţei de muncă, atât la nivel naţional, cât şi în ţările dezvoltate, s-au numărat printre elementele definitorii.

Migraţia internaţională a contribuit pozitiv la dinamica economică şi socială, atât în ţara de origine, cât şi în cea de destinaţie, cel puţin pe termen scurt. Dincolo de datele statistice care reflectă dimensiunea fluxurilor sau a stocurilor anuale de migranţi se află persoane care, din motive diverse, au ales să părăsească ţara temporar sau definitiv, generând schimbări semnificative nu doar în comportamentul individual sau familial, ci şi la nivelul comunităţilor şi al societăţii naţionale în ansamblu.

1. Creşterea plecărilor definitive din ţară în ultimii ani

În România, odată cu recâştigarea dreptului fundamental al fiecărei persoane de a călători în străinătate, pe parcursul ultimelor trei decenii şi jumătate, un număr important de români a decis să îşi schimbe domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. În acest context, pot fi delimitate două componente majore ale emigraţiei internaţionale.

Pe de o parte, se află emigraţia definitivă, care presupune schimbarea domiciliului din România într-o altă ţară. Pe de altă parte, emigraţia temporară include persoanele care aleg să plece în străinătate pentru o perioadă determinată, menţinându-şi însă domiciliul în ţară. Dacă în cazul emigraţiei definitive încadrarea statistică este relativ clară şi lipsită de ambiguităţi, în cazul emigraţiei temporare situaţia este mai complexă. Astfel, statisticile oficiale înregistrează o persoană ca emigrant temporar doar în condiţiile în care durata şederii în străinătate depăşeşte 12 luni.

În ceea ce priveşte sursele de date, emigraţia definitivă este monitorizată prin înregistrările instituţiilor naţionale, în timp ce pentru emigraţia temporară, estimarea fluxului anual de emigranţi se bazează, în principal, pe datele furnizate de instituţiile şi organismele din ţările de destinaţie.

În perioada 1990–2024, peste 808.000 de persoane au emigrat definitiv din România, în timp ce 646.000 de persoane şi-au stabilit domiciliul în România. În aceste condiţii, populaţia rezidentă a României s-a redus, ca urmare a migraţiei definitive, cu 162.000 de persoane.

De-a lungul celor 35 de ani analizaţi, fluxul migraţiei definitive a cunoscut modificări semnificative. Astfel, în primul an de după Revoluţie, aproape 100.000 de persoane au părăsit definitiv ţara, însă în anii următori numărul emigranţilor definitivi s-a diminuat constant, de la un an la altul, pe parcursul următorilor patru ani.

Emigrările definitive din primii ani ai tranziţiei au fost, în majoritatea cazurilor, decizii planificate de persoane sau familii cu mult timp înainte, dar care au fost împiedicate de instituţiile statului pe parcursul perioadei comuniste. A urmat apoi o perioadă de aproape 14 ani, cuprinsă între 1997 şi 2010, în care fluxul anual al emigraţiei definitive a prezentat două trăsături esenţiale. Pe de o parte, nivelul anual al emigraţiei a fost relativ redus, cele mai multe valori situându-se sub pragul de 10.000 de persoane, iar, pe de altă parte, variaţiile de la un an la altul au fost de mică amplitudine, ceea ce indică o volatilitate scăzută.

Începând cu anul 2011, fluxul anual al emigranţilor definitivi a intrat pe o nouă traiectorie, caracterizată de o creştere relativ continuă de la un an la altul. În acest context, în anul 2022, numărul plecărilor definitive a depăşit pragul de 30.000 de persoane, iar în 2024, după aproape trei decenii, România a atins din nou nivelul de 50.000 de plecări definitive într-un singur an.

Emigrările definitive din întreaga perioadă analizată trebuie evaluate în strânsă corelaţie cu imigrările definitive. Analizând cele două serii de date prezentate în figura 1, se observă că, începând cu anul 2000, acestea au înregistrat evoluţii relativ similare.

În perioada 2000–2011, în majoritatea anilor, soldul anual al migraţiei definitive a fost negativ, însă valorile înregistrate nu au prezentat o volatilitate ridicată şi au fost relativ reduse. În aceste condiţii, impactul negativ al migraţiei definitive asupra populaţiei rezidente în acest interval a fost nesemnificativ, atât la nivel anual, cât şi cumulat, pe întreaga perioadă analizată.

Ca urmare a soldului negativ al migraţiei definitive din această perioadă, populaţia rezidentă din anul 2011, comparativ cu cea înregistrată în anul 2000, s-a diminuat cu aproximativ 40.000 de persoane.

În perioada 2012–2022 s-a manifestat un fenomen interesant şi fără precedent pe parcursul tranziţiei, numărul imigranţilor înregistraţi fiind semnificativ mai mare decât cel al emigranţilor definitivi. La nivelul întregului interval, migraţia definitivă a înregistrat un sold pozitiv de 183.000 de persoane. Pentru această perioadă, devine relevantă analiza structurii imigranţilor, respectiv a persoanelor care şi-au stabilit domiciliul în România, în funcţie de ţara de origine.

În anii 2023 şi 2024, România a revenit la un sold negativ al migraţiei internaţionale definitive, ceea ce a contribuit la diminuarea populaţiei rezidente cu peste 41.000 de persoane. Mai mult, conform piramidelor vârstelor prezentate în graficul din figura 1 şi datelor din tabelul 1, cel puţin la nivelul anului 2024, s-a înregistrat un număr mare de copii cu vârsta mai mică de 14 care au emigrat definitiv. Numărul acestora este aproape 12700 persoane şi reprezintă aproape un sfert din numărul total de plecări definitive din ţară la nivelul acestui an.

Datele din tabelul 1 prezintă distribuţia emigranţilor definitivi după ţara de naştere la nivelul anului 2024. Aceste date ne arată că, numărul de emigranţi care s-au născut în România reprezintă 42% din numărul total de emigranţi definitivi la nivelul anului 2024. Din numărul total de emigranţi din România o pondere de 6,3% este reprezentată de copii cu vârsta mai mică de 15 ani. Mai mult de 38% din numărul total de emigranţi sunt persoane care s-au născut în Republica Moldova. În acest caz, subliniem numărul mare de copii care s-au născut în această ţară şi au emigrat în 2024. Aceste statistici ne arată cu familii întregi care s-au multat din Republica Moldova în România au decis să emigreze din România cel puţin la nivelul anului 2024. Datele din tabelul de mai jos mai surprind un aspect ineteresant, ponderea mare a copiilor care s-au născut în străinătate iar părinţii acestora au decis emigrarea definitivă din România.

Datele care vor fi disponibile pentru anul 2025 vor indica dacă migraţia definitivă va continua să exercite o influenţă negativă asupra evoluţiei populaţiei rezidente sau dacă rezultatele înregistrate în cei doi ani reprezintă doar evoluţii conjuncturale.

1. Peste jumătate din imigrările definitive ale României provin din Republica Moldova

Noile condiţii politice ale perioadei postcomuniste au facilitat atât plecările definitive din ţară, cât şi sosirile definitive în România. Astfel, începând cu anul 1992, cetăţeni din diverse state şi-au stabilit domiciliul pe teritoriul României. Cu toate acestea, din raţiuni istorice, culturale şi lingvistice, cea mai mare parte a imigranţilor definitivi care au ales România provine din Republica Moldova.

Numărul, precum şi ponderea acestora în totalul imigraţiei definitive a României au înregistrat variaţii semnificative de-a lungul timpului, reflectând schimbările de context politic, economic şi legislativ din cele două state, aşa cum este ilustrat în figura 3.

 Până în anul 2010, sosirile definitive au înregistrat creşteri de la un an la altul, însă valorile anuale nu au depăşit pragul de 10.000 de persoane. În această perioadă, în mod firesc, cele mai numeroase imigrări definitive au fost înregistrate în rândul persoanelor provenite din Republica Moldova, aproximativ 75.000 de persoane, reprezentând mai mult de jumătate din totalul imigrărilor definitive consemnate.

Deşi ţările de origine prezintă o diversitate ridicată, pentru niciuna dintre acestea ponderea imigranţilor nu a depăşit 5% din totalul imigrărilor definitive din această perioadă. Cele mai consistente stocuri de imigranţi, altele decât cel din Republica Moldova, au provenit din Italia (aproape 6.900 de persoane, respectiv 5%), Germania (circa 6.550 de persoane, reprezentând 4,8%) şi Statele Unite ale Americii (peste 5.500 de persoane, aproximativ 4%).

În perioada 2011–2022, interval în care România a înregistrat un sold pozitiv al migraţiei definitive, ponderea cea mai ridicată a imigrărilor a fost deţinută, şi în acest caz, de Republica Moldova. Astfel, în acest interval, aproape 273.000 de persoane şi-au stabilit domiciliul în România, reprezentând peste 60% din totalul imigranţilor definitivi.

Pe fondul războiului din Ucraina, s-a intensificat şi fluxul cetăţenilor proveniţi din această ţară care şi-au înregistrat domiciliul în România. Numărul acestora a fost de aproximativ 34.400 de persoane, ceea ce corespunde unei ponderi de 7,6% din totalul imigrărilor definitive consemnate în această perioadă.

În anii 2023 şi 2024 se observă o schimbare semnificativă în structura imigraţiei definitive din România, comparativ cu evoluţiile din ultimele trei decenii. Mai multe aspecte sunt relevante în acest context. În primul rând, se remarcă o reducere substanţială a fluxului de imigranţi definitivi proveniţi din Republica Moldova. Dacă în anul 2019 a fost atins nivelul maxim al cetăţenilor moldoveni care şi-au stabilit domiciliul în România – peste 38.200 de persoane, reprezentând aproape 60% din totalul imigranţilor acelui an –, în anii 2023 şi 2024 atât numărul acestora, cât şi ponderea lor în totalul imigraţiei definitive au scăzut considerabil.

Astfel, în 2023, imigranţii din Republica Moldova au numărat aproximativ 10.200 de persoane, reprezentând 34,2% din totalul imigranţilor definitivi, iar în 2024 numărul acestora s-a redus la circa 7.900 de persoane, respectiv 28% din totalul persoanelor din străinătate care şi-au înregistrat domiciliul în România.

În al doilea rând, se constată o diversificare accentuată a ţărilor de origine ale imigranţilor, fluxurile provenind tot mai frecvent din state care nu se înscriu în tiparele tradiţionale ale imigraţiei către România. În acest context, numărul imigranţilor proveniţi din alte ţări decât cele tradiţionale a ajuns în 2024 la aproximativ 21.800 de persoane, reprezentând 39,7% din totalul imigraţiei definitive din acel an.

1. În ultimii ani a crescut numărul de români care s-au reîntors în ţară

Aderarea României la Uniunea Europeană a deschis noi perspective pentru cetăţenii români, facilitând atât plecarea în străinătate, cât şi revenirea în ţară după perioade mai îndelungate petrecute în afara graniţelor. În acelaşi timp, piaţa forţei de muncă din România a devenit tot mai atractivă şi pentru cetăţeni proveniţi din state din afara Uniunii Europene.

În anii 2022 şi 2023, numărul imigranţilor înregistraţi în România s-a dublat comparativ cu nivelul consemnat în anul 2010, reflectând atât intensificarea revenirilor românilor, cât şi creşterea interesului străinilor pentru stabilirea pe termen lung în România.

Între 2010–2014, mai mult de 90% din numărul de imigranţi au fost cetăţeni români care se reîntorceau în ţară (figura 3). Începând cu anul 2015, chiar dacă numărul cetăţenilor români reveniţi a continuat să crească, ponderea acestora în totalul imigranţilor a scăzut constant.

În anul 2023, numărul cetăţenilor români care s-au reîntors în ţară a fost de 201,8 mii, însă, pe fondul creşterii numărului total de imigranţi la 324 mii, ponderea acestora s-a redus la 67%. Aceste date statistice evidenţiază două aspecte importante ale migraţiei externe. În primul rând, deşi pe parcursul tranziţiei România a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale emigraţiei la nivel european, se menţine o legătură puternică între populaţia emigrată şi spaţiul economic şi cultural românesc. În al doilea rând, se confirmă faptul că România a devenit un spaţiu economic atractiv pentru cetăţeni proveniţi din numeroase ţări din afara spaţiului european.

 Pe parcursul perioadei 2010–2014, peste 90% din numărul de imigranţi au fost cetăţeni români care s-au reîntors în ţară (figura 4). Începând cu anul 2015, chiar dacă numărul cetăţenilor români reveniţi a continuat să crească, ponderea acestora în totalul imigranţilor a scăzut constant.

În anul 2023, numărul cetăţenilor români care s-au reîntors în ţară a fost de 201.800, însă, pe fondul creşterii numărului total de imigranţi la 324.000, ponderea acestora s-a redus la 67%. Aceste date statistice evidenţiază două aspecte importante ale migraţiei externe. În primul rând, deşi pe parcursul tranziţiei România a înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri ale emigraţiei, se menţine o legătură puternică între populaţia emigrată şi spaţiul economic şi cultural românesc. În al doilea rând, rezultatele confirmă faptul că România a devenit un spaţiu economic atractiv pentru cetăţeni proveniţi din numeroase ţări din afara spaţiului european.

1.  Creşterea vârstei medii a emigranţilor temporari în timp

Pe parcursul celor 35 de ani analizaţi s-au înregistrat schimbări semnificative în structura populaţiei de imigranţi temporari, atât în ceea ce priveşte dimensiunea fluxului anual, cât şi distribuţia pe grupe de vârstă, cu efect direct asupra vârstei medii a acestei populaţii.

La nivelul fluxurilor anuale din 2023 şi 2024 se observă o creştere accentuată a ponderii imigranţilor temporari de sex masculin. Aceasta a ajuns la aproximativ 65%, în condiţiile în care, în majoritatea anilor anteriori, ponderea s-a situat între 55% şi 60%. Această modificare a structurii pe sexe poate fi explicată prin cererea crescută de pe piaţa muncii pentru ocupaţii care sunt practicate preponderent de bărbaţi.

Analizând datele prezentate în graficele din figurile 5 şi 6, se evidenţiază atât intensificarea fluxului de imigranţi temporari în anul 2024 comparativ cu 2008, cât şi modificări ale distribuţiei acestora pe grupe de vârstă. În acest context, se constată o creştere a vârstei medii a imigranţilor temporari în 2024 faţă de 2008: aceasta a urcat de la 33,2 ani în 2008 la 34,9 ani în 2024.

Chiar dacă între fluxurile de imigranţi temporari din cei doi ani există diferenţe cantitative semnificative, se remarcă faptul că, în ambele situaţii, ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani se menţine în jurul valorii de 60%. Totodată, datele prezentate în graficul din figura 5 arată că, în ambii ani analizaţi, o pondere relativ ridicată o au persoanele cu vârsta sub 14 ani. Astfel, această categorie a reprezentat 7% din total în 2008, ponderea crescând la 8,4% în 2024.

Figura 6. Distribuţia imigranţilor temporari pe ani de vârstă în 2008 şi 2024

Aceste valori sugerează un profil al imigraţiei temporare în care sunt identificate nu doar persoane individuale, ci şi familii cu copii, ceea ce indică o diversificare a tiparelor de mobilitate internaţională.

Figura 7. Piramida vârstelor pentru migraţia temporară

Piramidele vârstelor prezentate în figura 7 ne arată, pentru anul 2024, un sold pozitiv al migraţiei internaţionale, pe total, dar şi separat pentru bărbaţi şi femei. Contribuţia la soldul pozitiv este cu  mult mai evidentă în cazul bărbaţilor. Ponderea cea mai mare a imigranţilor este a persoanelor de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20 şi 44 de ani, deci a persoanelor care, cel puţin teoretic, sunt încadrate într-un loc de muncă. În egală măsură, în categoria imigranţilor sunt şi copii cu vârsta până la 14 ani.

Soldul pozitiv al migraţiei internaţionale pentru anul 2025 şi ponderea mare a persoanelor de sex masculin din grupa de vârstă 20 – 44 ani ne arată că România este o ţară atractivă pentru migraţia internaţională pentru asigurarea echilibrelor pe piaţa forţei de muncă. Problema majoră este atragerea şi menţinerea personelor care emigrează în România în domenii de activitate pentru care piaţa forţei de muncă este deficitară.

1. România este o ţară atractivă din punct de vedere a imigraţiei temporare

Potrivit datelor Eurostat, publicate la finele anului 2025 [Eurostat, 2025], România este o destinaţie atractivă pentru imigraţia internaţională, atât pentru persoanele care sosesc din state membre ale Uniunii Europene, cât şi pentru cele provenite din ţări din afara spaţiului comunitar. Conform statisticilor Eurostat, realizate pe baza datelor furnizate de oficiile naţionale de statistică ale statelor UE, România se numără printre ţările comunitare cu o pondere ridicată a fluxului anual de imigranţi internaţionali.

Astfel, în anul 2023, România a înregistrat un număr semnificativ de imigranţi temporari, proveniţi atât din alte state membre ale Uniunii Europene, cât şi din ţări din afara acesteia, confirmând poziţia sa de pol regional de atracţie migratorie.

În primul clasament realizat de Eurostat, numărul imigranţilor în România a fost de 98.000, ponderea acestora în totalul imigranţilor din Uniunea Europeană proveniţi din ţări non-UE fiind de 7%. Pe primele poziţii ale acestui clasament se situează Spania, cu 397.000 de imigranţi, reprezentând 27% din totalul imigraţiei în UE din ţări non-UE, urmată de Germania, cu 265.000 de persoane (18%), şi de Franţa, cu 130.000 de imigranţi (9%). Chiar dacă aceste date se referă la un singur an, ele evidenţiază faptul că România este o destinaţie atractivă pentru imigranţii proveniţi din afara spaţiului Uniunii Europene.

În al doilea clasament, realizat pe baza fluxului anual de imigraţie având ca ţară de origine un alt stat membru al Uniunii Europene, România s-a situat, în 2023, pe locul al treilea, cu o pondere de 8% din totalul imigranţilor intra-UE, ceea ce corespunde unui flux de 127.000 de persoane. Primele două poziţii au fost ocupate de Germania, cu 334.000 de imigranţi (22%), şi de Spania, cu 209.000 de persoane (14%). La nivel comunitar, acest tip de flux migrator a totalizat 1.500.000 de persoane.

2. Implicaţii ale migraţiei internaţionale

Migraţia internaţională are implicaţii directe asupra fenomenelor demografice, pieţei forţei de muncă, dezvoltării capitalului uman şi creşterii economice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Impactul acestui fenomen este condiţionat de intensitatea şi durata sa într-un anumit orizont de timp, manifestându-se atât la nivelul ţărilor de destinaţie, cât şi la nivelul ţărilor de origine ale emigranţilor.

Mai mult, impactul pozitiv al emigraţiei temporare manifestat într-o anumită perioadă se poate transforma, pe termen mediu şi lung, în dezavantaje majore. În cazul României, din perspectivă economică, emigraţia masivă din prima parte a tranziţiei, mai precis până la finalul primului deceniu al acestui secol, a avut, în ansamblu, efecte pozitive asupra economiei şi societăţii.

Prin plecările masive în străinătate s-au atenuat dezechilibre importante de pe piaţa forţei de muncă, astfel încât rata şomajului s-a menţinut la un nivel relativ rezonabil, în pofida dificultăţilor economice majore cu care s-a confruntat România în această perioadă. Integrarea rapidă a emigranţilor români în activităţi economice din ţările de destinaţie le-a permis acestora să trimită în ţară sume semnificative de bani. La nivelul gospodăriilor beneficiare, aceste transferuri au constituit surse esenţiale pentru acoperirea cheltuielilor curente, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi, nu în ultimul rând, pentru iniţierea şi dezvoltarea unor afaceri în România.

La nivel macroeconomic, volumul ridicat al remitenţelor a contribuit la menţinerea stabilităţii unor parametri economici fundamentali. Din perspectivă socială, emigraţia masivă a accelerat procesele de modernizare şi de integrare culturală a României în spaţiul european (Sandu).

 Emigraţia masivă din prima parte a tranziţiei a generat, în timp, şi o serie de efecte negative. Din punct de vedere demografic, emigraţia a condus, într-un interval relativ scurt, la reducerea populaţiei rezidente, la modificări semnificative ale structurii populaţiei pe grupe majore de vârstă şi, implicit, la accelerarea procesului de îmbătrânire demografică, atât la nivel naţional, cât şi, mai accentuat, în anumite judeţe.

Totodată, atât direct, cât şi indirect, a fost diminuat potenţialul de fertilitate al populaţiei, cu implicaţii majore asupra dimensiunii şi caracteristicilor demografice ale populaţiei rezidente a României pe termen mediu şi lung. La nivelul pieţei forţei de muncă, în prezent şi cu atât mai mult în anii următori, România va fi nevoită să stimuleze imigraţia internaţională pentru a acoperi necesarul de forţă de muncă în diverse sectoare de activitate, precum construcţiile, agricultura, serviciile şi altele.

În cele ce urmează sunt analizate câteva dintre efectele migraţiei internaţionale în plan demografic, economic şi social.

1. Impactul migraţiei asupra dinamicii populaţiei rezidente

Migraţia internaţională, prin cele două componente majore ale sale – migraţia definitivă şi migraţia temporară –, a influenţat într-o foarte mare măsură evoluţiile demografice din România. Dinamica populaţiei rezidente de la un an la altul este determinată de soldul natural, calculat ca diferenţă dintre numărul naşterilor şi cel al deceselor dintr-un an, precum şi de soldul migraţiei internaţionale, rezultat din diferenţa dintre fluxul imigrărilor şi cel al emigrărilor din acelaşi an.

Ponderea influenţei fiecăruia dintre cei doi factori asupra evoluţiei populaţiei rezidente s-a modificat semnificativ în timp, reflectând schimbările demografice, economice şi sociale traversate de România.

În prima parte a tranziţiei, migraţia internaţională a reprezentat factorul determinant al reducerii populaţiei rezidente a României. În perioada 1990–2002, populaţia rezidentă s-a diminuat în proporţie de 80% ca urmare a migraţiei internaţionale, în timp ce contribuţia soldului natural negativ a fost semnificativ mai redusă, de aproximativ 20% (figura 8).

În această etapă a tranziţiei, s-a înregistrat, în foarte mulţi ani, un flux anual ridicat al emigraţiei. Totodată, numărul anual de naşteri s-a menţinut la un nivel relativ ridicat, ceea ce a făcut ca soldul natural negativ să rămână, în majoritatea anilor, peste pragul de –40.000 de persoane, excepţie făcând anul 1996, când s-a consemnat un sold natural de –54.000 de persoane.

Figura 9. Evoluţia sporului natural, sporului migraţiei externe şi modificarea anuală absolută a populaţiei rezidente în perioada 2003 – 2024

În intervalul 2003–2009, emigraţia internaţională a înregistrat fluxuri anuale foarte ridicate, nivelul maxim fiind atins în 2007, când numărul emigrărilor a ajuns la 544.000 de persoane, iar sporul migraţiei a fost de 458.000 de persoane. Ca urmare, populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2010 a fost mai mică decât cea de la 1 ianuarie 2003 cu peste 1.330.000 de persoane, migraţia externă contribuind cu peste 83% la reducerea populaţiei rezidente în această perioadă.

În perioada 2010–2014, soldul anual al migraţiei externe s-a redus, ca urmare a creşterii fluxului anual de imigranţi şi a menţinerii fluxului anual de emigranţi sub pragul de 200.000 de persoane (figura 9). Până în anul 2021, migraţia externă a avut, în continuare, o contribuţie negativă asupra evoluţiei populaţiei rezidente.

În anii 2022–2024, pe fondul războiului din proximitate, al creşterii numărului de români reîntorşi în ţară şi al intensificării imigraţiei din state din afara Europei, migraţia externă a avut o contribuţie pozitivă asupra populaţiei rezidente. Pe parcursul acestor trei ani, soldul pozitiv al migraţiei externe a fost de 235.000 de persoane, compensând aproape integral sporul natural negativ de 263.000 de persoane. În aceste condiţii, populaţia rezidentă a României nu a scăzut sub pragul de 19.000.000 de persoane.

Pe ansamblul perioadei 2003–2024, cei doi factori ai dinamicii demografice au contribuit în proporţii apropiate la diminuarea populaţiei rezidente a României. La nivelul întregii perioade de 35 de ani, populaţia României s-a redus cu peste 4.160.000 de persoane, migraţia externă având o contribuţie de 63%, iar sporul natural negativ de 37%.

Figura 10. Evoluţia numărului de naşteri, numărului de decese şi soldul natural din perioada 1990 -2024

Ca urmare a emigraţiei externe şi a unor schimbări semnificative în comportamentul reproductiv al cuplurilor, România a înregistrat o diminuare accentuată a numărului anual de născuţi pe parcursul întregii perioade de 35 de ani. Comparativ cu anul 1990, numărul născuţilor-vii înregistraţi în 2024 s-a redus cu 53%, ajungând la doar 149.000 de persoane.

În acelaşi timp, numărul anual al deceselor nu a coborât, în niciun an al perioadei analizate, sub pragul de 250.000, atingând un maxim de peste 337.000 de decese în 2022. În aceste condiţii, având în vedere că sporul natural negativ nu indică perspective de ameliorare semnificativă şi nu poate fi, chiar într-un scenariu optimist, mai mic de 90.000 de persoane, migraţia externă rămâne singurul factor capabil să contribuie la menţinerea populaţiei rezidente a României la un nivel de peste 19.000.000 de locuitori în anii următori.

1. Un număr mare de copii având părinţi români s-au născut în străinătate

Statisticile privind născuţii-vii indică faptul că un număr semnificativ de copii născuţi în străinătate, având cel puţin un părinte român, au fost ulterior înregistraţi în România. În perioada 2014–2024, numărul acestora a fost de 364.000, reprezentând peste 16% din totalul nou-născuţilor înregistraţi în ţară în acest interval.

Având în vedere că, de regulă, există un decalaj între momentul naşterii în străinătate şi înregistrarea acestuia în România, este posibil ca, cel puţin pentru ultimii doi ani, aceste valori să fie subestimate şi să crească în perioada următoare. Această statistică reflectă, pe de o parte, dimensiunea emigraţiei româneşti din ultimele 35 de ani, iar, pe de altă parte, legătura puternică, de natură economică şi culturală, care se menţine între emigranţii români şi ţara noastră.

Considerăm că, prin dezvoltarea mediului economic şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, românii care au emigrat, precum şi copiii acestora, pot reprezenta o resursă importantă pentru redresarea evoluţiei populaţiei rezidente a României într-un orizont de timp relativ scurt.