Trump îi declară război lui Soros, pe care îl acuză că finanţează proteste violente în SUA: „Nu vom permite acestor nebuni să mai sfâşie America. Soros şi grupul său de psihopaţi au provocat mari daune ţării noastre”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 27 august 2025 39 afişări

Trump îi declară război lui Soros, pe care îl acuză că finanţează proteste violente în SUA: „Nu vom permite acestor nebuni să mai sfâşie America. Soros şi grupul său de psihopaţi au provocat mari daune ţării noastre”

Donald Trump a cerut ca miliardarul donator democrat George Soros să fie pus sub acuzare pentru infracţiuni de corupţie, acuzându-l că ar sprijini „proteste violente” în Statele Unite, notează FT.

Într-o postare pe platforma sa de socializare, miercuri, Trump a afirmat că Soros, în vârstă de 95 de ani, şi fiul său „radical de stânga”, Alex, care conduce fundaţia filantropică a familiei, „ar trebui inculpaţi conform RICO”, un statut juridic folosit de obicei pentru combaterea crimei organizate.

„Nu vom permite acestor nebuni să mai sfâşie America. Nu permit ţării noastre şansa de a respira şi de a fi liberă”, a scris Trump pe Truth Social. „Soros şi grupul lui de psihopaţi au provocat mari daune ţării noastre!”, a adăugat el.

Atacul a venit după relatări din presa conservatoare care susţineau că Open Society Foundations (OSF), organizaţie care distribuie granturi în numele lui Soros către cauze progresiste, ar finanţa proteste, în special împotriva desfăşurării trupelor administraţiei Trump în Washington DC.

Un purtător de cuvânt al OSF a reacţionat la declaraţiile lui Trump: „Aceste acuzaţii sunt scandaloase şi false. Open Society Foundations nu sprijină şi nu finanţează proteste violente.

Misiunea noastră este să promovăm drepturile omului, justiţia şi principiile democratice acasă şi în întreaga lume”.

Tirul împotriva lui Soros, supravieţuitor al Holocaustului şi ţintă frecventă a dreptei MAGA, este cea mai recentă încercare a lui Trump de a-şi intimida adversarii politici prin ameninţarea cu acţiuni legale.

În ultimele luni, Trump a ameninţat în repetate rânduri că va urmări penal sau încarcera politicieni, inclusiv pe fosta sa rivală la prezidenţiale Kamala Harris şi pe candidatul democrat la primăria New York-ului, Zohran Mamdani.

El a ordonat o investigaţie împotriva fostului preşedinte Joe Biden şi a consilierilor acestuia şi a sugerat o anchetă penală împotriva lui Chris Christie, fost guvernator al statului New Jersey şi fost aliat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.