Trei zile până la ŞCOALĂ | Un record negativ de viteză: O şcoală construită timp de 12 ani nu e gata/ Datele obţinute arată situaţia pregătirilor din câteva judeţe, pentru noul an şcolar

Postat la 07 septembrie 2018 36 afişări

3.892 de şcoli şi grădiniţe nu au autorizaţie privind securitatea la incendiu, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), cu trei zile înainte de începerea noului an şcolar. Mii de elevi vor merge în clădiri în care nu există apă potabilă iar clasele au mucegai.

Trei zile până la ŞCOALĂ | Un record negativ de viteză: O şcoală construită timp de 12 ani nu e gata/ Datele obţinute arată situaţia pregătirilor din câteva judeţe, pentru noul an şcolar

În multe şcoli din ţară, investiţiile nu s-au realizat de ani de zile, iar în altele acestea au fost făcute degeaba. Fisurile din pereţi sunt astupate, iar apoi se dă cu var pentru a nu se vedea găurile. Într-o şcoală din Vaslui renovările durează de 12 ani şi nu sunt gata nici acum.

Vechea şcoală din Fâstâci, judeţul Vaslui, este în reconstrucţie din anul 2006. Deşi au trecut 12 ani, lucrările nu au fost finalizate, iar cei 60 de elevi de gimnaziu sunt nevoiţi să înceapă cursurile în fostul dispensar sau în clădirea ocolului silvic, unde au fost improvizate săli de clasă.

”Din 2006 au început lucrările. Nici în acest an nu pot începe copiii şcoala acolo. Constructorul nu-şi face treaba. Ca de fiecare dată, în fiecare an a prelungit, iar acum ne-a dat în judecată pentru că nu doresc să recepţionez şcoala. Eu spun că vreau să recepţionez şcoala, să-mi predea şcoala ca să pot să o fac pentru copii, să înveţe copiii. Eu sunt de acord să fac recepţia şi el nu este. Eu spun că am făcut comisii de recepţie a lucrării, prin dispoziţia primarului, vino încoace să-mi predai şcoala, să vedem ce e acolo. Şcoala e şi un obiect de inventar, ca să zicem aşa, dar trebuie preluată, ea are o valoare, trebuie introdusă în inventarul comunei, adică nu e ca un pix, îmi dă un pix, iau pixul”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sima Hristache, primarul comunei Cozmeşti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.