Trei jurnalişti britanici de la Sky News, urmăriţi penal după reportajul din România

Postat la 17 august 2016 318 afişări

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de trei dintre jurnaliştii de la Sky News, printre care şi Stuart Ramsay, pentru infracţiuni de comunicare de informaţii false, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă a celor trei români.

Trei jurnalişti britanici de la Sky News, urmăriţi penal după reportajul din România

 Potrivit motivării deciziei de arestare preventivă a celor trei inculpaţi români în dosarul Sky News, se arată că cercetările sunt extinse şi are loc începerea urmăririi penale şi faţă de trei jurnalişti ai postului de televiziune britanic. Printre aceştia se află şi Stuart Ramsay, acuzaţiile fiind de comunicare de informaţii false.

"S-a reţinut faptul că membrii echipei postului de televiziune Sky News din Marea Britanie, şi anume cetăţenii britanici R.S.R., S.C.S., S.J., cu intenţie, au comunicat şi răspândit în mediul virtual şi prin mass-media, ştiri şi informaţii false referitoare la presupusul trafic de armament din România, deşi cunoşteau că aceste ştiri nu sunt reale, modalitate prin care s-a pus în pericol securitatea naţională, în contextul mai sus-descris", se arată în motivarea judecătorilor.

Vineri seară, Pantics Levente, Pantics Csaba Atilla şi Szanto Aurelian, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Toţi cei trei sunt acuzaţi de complicitate la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională", infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.