Tiraspolul a iniţiat un dosar penal şi invită mai mulţi oficiali moldoveni la audieri

Autor: Ioana Bojan Postat la 23 mai 2015 50 afişări

Autorităţile separatiste din Transnistria au iniţiat un dosar penal în care acuză Chişinăul de încălcarea prevederilor negocierilor privind conflictul transnistrean şi invită mai mulţi oficiali moldoveni la Tiraspol pentru audieri, relatează site-ul Unimedia.info.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comitetului de Anchetă de la Tiraspol, "prin refuzul Chişinăului de prelungire a licenţei unor agenţi economici de pe teritoriul Transnistriei s-a încălcat, în mod intenţionat, dreptul acestora, acţiune ce va provoca daune materiale majore".

Astfel, mai multe persoane cu funcţii de răspundere de la Chişinău sunt invitate la Tiraspol pentru audieri. În comunicat nu este specificat însă numele persoanelor sau instituţiile vizate.

Potrivit Unimedia, la începutul acestei săptămâni, presa din stânga Nistrului a scris că autorităţile de la Chişinău au înaintat cerinţe suplimentare pentru prelungirea licenţei de import de materii prime şi pentru cea de producere de băuturi alcoolice, pentru întreprinderea S.A "Buchetul Moldovei", din regiunea transnistreană.

Informaţia despre refuzul Camerei de Licenţiere din Moldova a fost confirmată de reprezentanţii companiei SA "Buchetul Moldovei". Însă aceşia au refuzat să comenteze situaţia şi spun că speră să încheie totuşi acordurile de reînnoire a licenţelor.

SA "Buchetul Moldovei" este a doua cea mai mare companie producătoare de alcool din Transnistria, specializată în producţia de vinuri aromate de înaltă calitate. Produsele sunt exportate în Rusia, Ucraina, Belarus, Statele Unite ale Americii, Israel şi statele baltice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
R.MOLDOVA,
TRANSNISTRIA,
CONFLICT
/actualitate/tiraspolul-a-initiat-un-dosar-penal-si-invita-mai-multi-oficiali-moldoveni-la-audieri-14320770
14320770
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. Totul în MARȘARIER
Descopera.ro
Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!” Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!”
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM
Go4it.ro
Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.