The Guardian: Natura a transformat un eşec al comuniştilor într-un loc unic în Europa

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 iunie 2016 3177 afişări

Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti a intrat şi în atenţia britanicilor, iar cei de la The Guardian au publicat astăzi un amplu material referitor la transformările prin care a trecut delta.

The Guardian: Natura a transformat un eşec al comuniştilor într-un loc unic în Europa

"Un segment neterminat de infrastructură urbană abandonat în 1989, Văcăreşti a fost recucerit de natură fără vreo intervenţie umană, devenind astfel unul dintre cele mai diverse ecosisteme din România", au scris englezii. "Un studiu al Academiei Române din 2013 a confirmat existenţa sutelor de specii de plante şi păsări din delta Văcăreşti."

După mai bine de 5 ani de lobby din partea asociaţiilor pentru protecţia mediului, printre care şi "Let`s Do It, Romania!", Guvernul României, prin Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dat astăzi avizul de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti.

Această decizie istorică pentru Bucureşti şi România va însemna că zona care adăposteşte în acest moment peste 97 de specii protejate va avea instituit regimul de protectie si de conservare. Parcul Natural Văcăreşti va deveni, astfel, cel mai mare parc natural urban din Europa.

Parcul Natural Văcăreşti include 190 de hectare de spaţiu verde şi este casa a 97 de specii de păsări (45 specii aflate în diferite faze de protecţie) şi mamifere ca: vidra (specie protejată), vulpe, nevăstuică, enot. De asemenea, aici se găsesc şi alte specii precum ţestoasa de uscat şi ţestoasa de apă.

De-a lungul anilor, zona a reusit sa se conserve într-un mod extraordinar, în ciuda ameninţărilor ivite la tot pasul. Cele mai mari provocări au venit de la oameni, din cauza pescuitului ilegal în lacuri, inclusiv cu plasa electrică, a incendiilor devastatoare, sau din cauza cantităţilor uriaşe de deseuri, care dăunează atât păsărilor, care pot confunda deşeurile cu hrana, cât şi faunei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/the-guardian-natura-a-transformat-un-esec-al-comunistilor-intr-un-loc-unic-in-europa-15487757
15487757
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.