Testul simplu pe care Buffett îl dădea tinerilor pentru a afla cine va reuşi
O întrebare aparent banală, adresată de Warren Buffett studenţilor, dezvăluie ce contează cu adevărat în drumul spre succes şi cine are cele mai mari şanse de reuşită.
Celebru pentru sfaturile sale despre bani şi viaţă, Warren Buffett a rememorat una dintre provocările pe care obişnuia să le lanseze studenţilor, într-un interviu care va fi difuzat duminică de CNBC, în cadrul documentarului „Warren Buffett: Viaţa şi moştenirea”.
Miliardarul le cerea tinerilor să îşi imagineze că pot primi 10% din câştigurile obţinute de-a lungul vieţii de cinci colegi dintr-o clasă de aproximativ 300 de persoane. Apoi îi întreba pe cine ar alege şi pe cine nu ar paria. „Le explicam la final că pot fi chiar ei persoana pe care ar cumpăra-o”, a spus Buffett. „Nu este vorba despre cel mai mare IQ sau despre abilităţi ieşite din comun. Poţi fi unul dintre cei cinci”.
Buffett a subliniat că norocul joacă un rol important în viaţă. „Dacă îţi alegi părinţii potriviţi, ai câştigat la loterie — la loteria ovariană”, spune creatorul Berkshire Hathaway, unul dintre cele mai mari grupuri economice din lume. Totuşi, Buffett recunoaşte că succesul nu depinde doar de acest factor.
„Poţi face asta fiind o persoană bună, citind mult şi cheltuind mai puţin decât câştigi”, a explicat miliardarul american, avertizând asupra riscurilor îndatorării excesive.
„Poţi cheltui 110% din ce câştigi o singură dată. După aceea, pentru tot restul vieţii eşti pe minus”.
Investitorul american a atras atenţia că, deşi unele împrumuturi pot fi justificate, datoriile pot deveni rapid o povară: „Dincolo de un anumit punct, este greu să mai ieşi din groapă. Nu este imposibil, dar de ce să nu faci lucrurile pe calea uşoară?”
În acelaşi timp, Buffett a pus accent pe dezvoltarea personală constantă, amintind obiceiul colaboratorului său apropiat, Charlie Munger, de a-şi dedica zilnic o oră exclusiv educaţiei şi perfecţionării. „Nu este nimic exagerat în asta”, a concluzionat Buffett. „Viitorul tău este responsabilitatea ta şi nu te poţi aştepta ca altcineva să îl construiască în locul tău”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












