Teodorovici: România va începe, în 2014, implementarea fondurilor UE pentru perioada 2014-2020

Autor: Catalina Mihai Postat la 20 noiembrie 2014 90 afişări

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, la Bruxelles, că România va începe anul acesta implementarea fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014-2020, precizând că mizează pe răspunsul prompt al CE privind programele operaţionale.

Potrivit unui comunicat MFE, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, miercuri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) dedicată politicii de coeziune.

"În cadrul dezbaterii am subliniat că trebuie depuse toate eforturile pentru a simplifica procedurile de implementare a fondurilor europene şi pentru a multiplica efectul acestora în economie. De asemenea, în cadrul reuniunii s-a discutat şi despre extinderea eligibilităţii cheltuielilor efectuate în perioada de programare 2007 – 2013. Această idee este susţinută de Slovacia, dar beneficiază şi de sprijinul altor state membre", a declarat Eugen Teodorovici, după CAG.

În ceea ce priveşte perioada de programare 2014 – 2020, Teodorovici a precizat că trebuie luate "măsuri urgente" pentru a începe, cât mai repede, implementarea fondurilor alocate pentru perioada de programare 2014 – 2020, având în vedere constrângerile bugetare.

"Mizăm pe răspunsurile prompte ale Comisiei Europene pe marginea programelor operaţionale prin care România urmează să atragă fondurile alocate. România va începe în acest an implementarea fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014 – 2020", a spus ministrul Fondurilor Europene.

Pe 7 noiembrie, ministrul Eugen Teodorovici a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu comisarul pentru Politică Regională, Corina Creţu, că România speră să aibă agreate cu CE programele operaţionale, cu excepţia celui pe Transporturi, până la finalul acestei luni.

"Noi sperăm (…) ca până la final de noiembrie să avem deja agreate aceste programe operaţionale cu CE, mai puţin partea de infrastructură, care a fost ultimul trimis Comisiei şi va necesita un timp mai mare de lucru în serviciile comunitare", a spus el.

În ceea ce priveşte aprobarea lor, ministrul nu a avansat o dată.

Întrebat pe ce programe vor fi lansate primele proiecte din noul cadru financiar, Teodorovici a afirmat că vor fi lansate pe Competitivitate, Capital Uman.

La rândul său, comisarul european Corina Creţu a declarat Programul Operaţional Asistenţă Tehnică ar putea fi adoptat anul acesta.

"Începem acum perioada de negociere a programelor operaţionale. În opinia noastră, este clar că vom adopta PO AT chiar în acest an", a spus Creţu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EUGEN TEODOROVICI,
ROMÂNIA,
FONDURI UE
/actualitate/teodorovici-romania-va-incepe-in-2014-implementarea-fondurilor-ue-pentru-perioada-2014-2020-13601595
13601595
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.