Tensiuni la PSD. Carmen Dan şi-a depus demisia de la Interne şi acuză motive politice/ Replică scurtă din partea premierului Dăncilă: Este dezinformată

Postat la 15 iulie 2019 1556 afişări

Ministrul de Interne Carmen Dan şi-a depus demisia, a anunţat înainte de şedinţa CEX şi spune că pleacă cu fruntea sus din minister. După anunţul său, la nivelul declaraţiilor publice, au urmat contre cu premierul Dăncilă

Tensiuni la PSD. Carmen Dan şi-a depus demisia de la Interne şi acuză motive politice/ Replică scurtă din partea premierului Dăncilă: Este dezinformată

"Înţeleg că nu intră în discuţie niciun criteriu de neperformanţă. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuţie şi referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează. Mă aştept să ia act de demisia mea. Demisia e un gest unilateral. Nu sunt emoţionată decât în măsura în care am investit în acest minister şi sper să rămână în topul încrederii ministerul de interne. Plec cu fruntea sus din MAI. Nu am să cer nimic de vreme ce mi-am depus mandatul. Deci nu va fi nevoie să fie un vot", a declarat Carmen Dan, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD.

Ministrul demisionar de la Interne i-a urat succes înlocuitorului său.

"Nu ştiu dacă s-a decis într-un mod cert, însă i-aş ura succes colegului meu, senatorul Moga. Nu am ce să îmi reproşez. Partidul, conducerea partidului este cea care analizează. Pe mine m-a interesat dacă această analiză are la bază criterii de performanţă. Mi-a spus că nu", a completat Carmen Dan.

Nicolae Moga este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
demisie,
depunere,
premier,
politica,
psd

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.