Ţara ”vecină” care a reuşit să ajungă de la 800 de km de autostradă în 2004, la 3.200 de kilometri în 2016. Ce face România în acest timp?
După ce reţeaua de drumuri rapide a Poloniei a început să se dezvolte, au apărut primele rezultate: a crescut interesul investitorilor străini pentru piaţa poloneză, semn că infrastructura contribuie la dezvoltarea economică a ţării.
De la 800 de kilometri, cât număra reţeaua de drumuri expres şi autostrăzi din Polonia în 2004, totalul a ajuns la 3.200 de kilometri în 2016, iar în prezent reţeaua completă cumulează peste 3.500 de kilometri de infrastructură rutieră de transport rapid, modernizată în special cu fonduri europene.
„Am înregistrat însă şi întârzieri, din cauza anulării unor contracte sau din cauza unora dintre contractori. Alteori, unii dintre ei nu au livrat ceea ce trebuia. Investiţiile majore de acest tip presupun implicarea unor companii mari, cu multă experienţă“, spune Michal Perlinski, directorul departamentului de Programe Rutiere din cadrul Ministerului Infrastructurii din Polonia.
Reţeaua de peste 3.500 de kilometri nu este însă completă, deoarece nordul ţării nu este legat de sud. De aceea, guvernul polonez a anunţat că are în plan investiţii de 142 de miliarde de euro în infrastructura de transport până în 2030. Autorităţile intenţionează să extindă reţeaua de drumuri până în 2025 cu peste 3.262 de kilometri, pentru care ar fi necesari 31,6 miliarde de euro, potrivit autorităţii naţionale pentru drumuri.
Planul include construirea a 252 de kilometri de autostradă, 2.640 de kilometri de drum rapid şi 370 de kilometri de drum de centură.
În 2017, Polonia a deschis circulaţiei peste 340 de kilometri de drum naţional. „Avem o strategie naţională, cu un orizont de timp până în 2030. Pentru că suntem membri ai Uniunii Europene, trebuie să respectăm anumite standarde în ceea ce priveşte calitatea construcţiilor“, mai spune Michal Perlinski.