SUA: În faţa avântului medicamentelor anti-obezitate, restaurantele se adaptează reducându-şi porţiile
O ofertă mai personalizată şi mai puţină risipă. Unele restaurante din SUA au găsit o soluţie şi oferă acum meniuri mai uşoare şi porţii semnificativ reduse, relatează Le Figaro.
O ofertă mai personalizată şi mai puţină risipă. Unele restaurante din SUA au găsit o soluţie şi oferă acum meniuri mai uşoare şi porţii semnificativ reduse, relatează Le Figaro.
“E simplu, nu mi-e foame. Îmi fac adesea o salată doar ca să spun că am mâncat, dar m-aş putea lipsi foarte uşor de ea”, mărturiseşte Christian, un adevărat gurmand care a iubit întotdeauna mesele copioase până în ziua în care a început tratamentul cu Ozempic.
Acest tratament pentru obezitate l-a ajutat să slăbească şi i-a tăiat pofta de mâncare. Aşezat la o masă într-un restaurant cu specific italian, acesta este pregătit acum să comande un aperitiv în loc de o pizza, un lucru de neconceput cu puţin timp în urmă.
Acestea sunt obiceiuri noi la care profesoniştii din restaurante trebuie să se adapteze, cu riscul de a pierde clienţi care încă vor să mănânce bine, dar ale căror obiceiuri de consum s-au schimbat.
În SUA, avântul tratamentelor anti-obezitate este atât de semnificativ, în special în rândul celor mai avute gospodării cu putere mare de cumpărare, încât unii proprietari de restaurante au creat meniuri noi special pentru ei.
Utilizarea tot mai frecventă a acestor medicamente transformă obiceiurile alimentare ale americanilor, arată Marion Nestle, profesor emerit de nutriţie la Universitatea din New York.
“Când mâncarea, după ce a fost una dintre marile plăceri ale vieţii, devine duşmanul tău, se schimbă totul”.
Aceasta avertizează însă că efectele pe termen lung ale medicamentelor respective rămân puţin înţelse, considernd utilizarea lor pe scară largă drept “un vast experiment uman”.
Se vor schimba pentru totdeauna obiceiurile alimentare ale americanilor? Doar timpul o va spune. Utilizarea Ozempic sau a unor medicamente similare rămâne limitată în SUA deocamdată, din cauza preţurilor lor foarte mari.
Astfel de medicamente sunt utilizate de aproximativ un american din opt, relevă un sondaj recent. Experţii se aşteaptă ca acestea să devină din ce în ce mai accesibile. O piaţă uriaşă s-a deschis astfel pentru satisfacerea nevoilor specifice ale milioanelor de persoane care iau aceste tratamente.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












