Studiu: Cererea pentru locuinţele de închiriat depăşeşte cu mult oferta

Autor: Alina Oprea Postat la 27 august 2015 272 afişări

Cererea pentru locuinţele de închiriat depăşeşte cu mult oferta existentă pe piaţă, în condiţiile în care prăbuşirea vânzărilor în perioada de criză a dus la o supracerere pe segmentul închirierilor, iar zeci de mii de studenţi nu au locuri în cămine, potrivit imobiliare.ro.

"Pe segmentul chiriilor asistăm la o criză de oferte, în condiţiile unei supracereri venită din prăbuşirea vânzărilor în perioada de criză. La aceasta se adaugă, în septembrie, zeci de mii de studenţi care nu au acces la locurile din cămine. În această perioadă, în cursul unei săptămâni, apar mai puţin de 4.000 de apartamente de închiriat cumulat în cele mai mari 5 oraşe din ţară, mult sub cerere. Studenţii, dar şi ceilalţi chiriaşi sunt într-o cursă contracronometru, un apartament cu un preţ bun putând fi închiriat şi în câteva ore", a declarat directorul general al imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

În Bucureşti, o garsonieră nemobilată din zona Basarabia este scoasă la închiriere pentru 150 de euro pe lună, iar în Rahova-Mărgeanului cu 180 de euro pe lună, însă în acest caz locuinţa este complet mobilată. Preţurile pe segmentul apartamentelor cu două şi trei camere pornesc de la 200 de euro.

În Timişoara, în zona Complex Studenţesc, o garsonieră la casă, mobilată şi utilată poate fi închiriată cu 150 de euro pe lună. Locuinţa are 45 de metri pătraţi utili, bucătărie şi baie proprii şi beneficiază de acces la o curte comună. În zona centrală a oraşului, în apropiere de Piaţa Operei, o locuinţă bicamerală de 42 de metri pătraţi utili este listată pe imobiliare.ro la un preţ de 200 de euro pe lună. Aceasta este complet mobilată şi utilată şi face parte dintr-o clădire istorică.

În Braşov, zona Uzina 2, o garsonieră nemobilată, cu centrală proprie, poate fi închiriată cu 125 de euro pe lună. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretenţiile proprietarilor încep de 170-180 de euro pe lună. Acesta din urmă este preţul cerut pentru o locuinţă de 49 de metri pătraţi utili din zona Astra, situată la etajul doi din patru al unui bloc vechi. În zona Blumana, un apartament cu trei camere, la casă, poate fi închiriat cu 200 de euro pe lună, pentru o suprafaţă de 45 de metri pătraţi utili.

În cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca o locuinţă monocamerală, situată la etajul unu din patru, este disponibilă spre închiriere cu 150 de euro pe lună; aceasta are 21 de metri pătraţi utili şi este complet mobilată şi utilată. În zona Baciu, un apartament cu două camere, nemobilat, are un preţ cerut de 200 de euro pe lună, în timp ce în zona Grigorescu, proprietarul unui apartament cu trei camere, de 70 de metri pătraţi utili, solicită 250 de euro pe lună.

În Iaşi, în zona Nicolina, o garsonieră nemobilată poate fi închiriată cu 130 de euro pe lună. În zona Gară, un apartament cu două camere, mobilat şi utilat, are un preţ cerut de 150 de euro pe lună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHIRII,
OFERTĂ,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/studiu-cererea-pentru-locuintele-de-inchiriat-depaseste-cu-mult-oferta-14690380
14690380
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Mediafax
Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile
Alertă la Chernobîl: pădurea radioactivă de lângă centrală a luat foc! Ucrainenii au trimis un elicopter şi două avioane
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.