Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, susţine că, într-un stat de drept, astfel de situaţii nu pot fi tratate ca „bâlbe tehnice”. Responsabilitatea revine conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar „preşedinta Lia Savonea nu se poate ascunde în spatele tăcerii”.

„Ieri (luni - n.r.), la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a discutat interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală: dacă lipsa raportului de expertiză de specialitate atrage sau nu neregularitatea actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei la procuror. Problema nu este una pur teoretică. De această interpretare depinde soarta unor dosare grele de evaziune fiscală. Grav este însă altceva: minuta deciziei a apărut iniţial într-o formă, iar ulterior a fost modificată în sens exact opus. Mai întâi: lipsa expertizei NU atrage neregularitatea. Apoi, „peste noapte”: lipsa expertizei determină neregularitatea şi restituirea dosarului. Indiferent care va fi soluţia finală, simplul fapt că o minută se schimbă radical, în sens favorabil inculpaţilor, ridică suspiciuni extrem de serioase. Nu vorbim despre o virgulă sau o eroare materială, ci despre o „inadvertenţă” care poate arunca în aer anchete de mare corupţie şi evaziune fiscală.

Şi apare o întrebare legitimă: Cum se face că astfel de „erori” nu sunt niciodată în defavoarea infractorilor?”, se întreabă Stelian Ion.

Fostul ministru atrage atenţia că acest episod nu este izolat: „El se potriveşte perfect cu relatările recente ale judecătoarei Raluca Moroşanu, care a descris presiuni şi mesaje transmise în sistem potrivit cărora evaziunea fiscală n-ar trebui tratată ca o infracţiune penală gravă, ci mai degrabă ca o chestiune administrativ-fiscală, iar judecătorii ar trebui „să înţeleagă” această perspectivă. Toate acestea afectează grav încrederea publicului în justiţie. Când deciziile se schimbă peste noapte, când mesajele din vârful sistemului relativizează infracţiuni grave, iar consecinţele favorizează constant inculpaţii, nu mai vorbim despre simple disfuncţionalităţi, ci despre aparenţa unor practici profund nelegitime. Într-un stat de drept, astfel de situaţii nu pot fi tratate ca „bâlbe tehnice”. Responsabilitatea revine conducerii Înaltei Curţi. Iar preşedinta ÎCCJ nu poate rămâne indiferentă şi nu se poate ascunde în spatele tăcerii atunci când asemenea anomalii se produc sub conducerea sa. Sigur, va spune că a fost o simplă „eroare tehnică””.

Iar ÎCCJ a transmis, marţi, într-adevăr, clarificări în legătură cu „eroarea tehnică”.

„Potrivit dispoziţiilor art. 41 din Regulamentul de ordine interioară al Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după încheierea deliberării, completul de judecată întocmeşte minuta hotărârii, care este semnată de toţi cei 9 judecători ce au participat la soluţionarea cauzei. Această minută reprezintă actul oficial şi autentic ce consemnează soluţia adoptată de complet. Diferenţa apărută între cele două versiuni publicate ale aceleiaşi hotărâri nu reflectă o schimbare a soluţiei pronunţate, ci este rezultatul unei erori umane de publicare, survenită în procesul de afişare a documentului. Conţinutul eronat a fost rectificat imediat ce neconcordanţa a fost identificată, prin raportare la minuta semnată de judecători, singura care are valoare juridică”, arată Instanţa Supremă.

Potrivit documentului citat, la nivelul Înaltei Curţi a fost declanşată o verificare administrativă „având ca scop prevenirea unor situaţii similare în viitor”.

„Această situaţie nu afectează valabilitatea hotărârii pronunţate şi nici caracterul ei obligatoriu pentru instanţe, astfel cum rezultă din minuta legal semnată a completului de judecată”, a mai transmis ÎCCJ.