Ştefănuţă: Am încheiat negocierile din dosarul dezpăduririlor. Se opreşte ‘furtul ca-n codru’

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 06 decembrie 2022 41 afişări

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă anunţă încheierea negocierilor din dosarul dezpăduririlor: „Am obţinut multe lucruri importante care opresc ”.

Ştefănuţă: Am încheiat negocierile din dosarul dezpăduririlor. Se opreşte ‘furtul ca-n codru’

„E 4 dimineaţa şi tocmai am încheiat negocierile din dosarul dezpăduririlor, la care lucrez de la începutul mandatului meu în Parlamentul European. Am obţinut multe lucruri importante care opresc ‘furtul ca-n codru’. Nu se va mai putea tăia oriunde şi oricând”, scrie pe Facebook Nicu Ştefănuţă.

El afirmă că va exista trasabilitate şi nu vom mai lăsa să dispară păduri mari cât ţări.

„Dincolo de orice însă, doi oameni m-au motivat să stau până la 4 dimineaţa de Moş Nicolae. Unul este Ana Galbenu, consiliera mea pe chestiuni de mediu. Ana este un om dedicat trup şi suflet, un om care iubeşte pădurea, biodiversitatea, planeta aceasta. Celălalt este copilul meu care doarme şi care se va bucura dimineaţă de cadourile din ghete. Copilul meu este un copil simbolic, pentru că de fapt mă gândesc la toţi copiii lumii acesteia, care vor mai avea poate o şansă la o viaţă sănătoasă aici”, încheie eurodeputatul USR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ştefănuţă,
păduri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.