Statul a reuşit să se împrumute chiar şi cu dobândă de referinţă negativă, în franci elveţieni. Scad costurile cu dobânzile. Deci, se poate!
Ministerul Finanţelor a reuşit să se împrumute în acest an chiar cu dobândă de referinţă negativă, în franci elveţieni. În luna ianuarie, statul a luat 175 milioane de franci elveţieni prin plasament privat extern, cu ajutorul Citibank Europe, ca aranjor, după cum reiese din datele Ministerului Finanţelor analizate de ZF.
Dobânda pentru această finanţare în franci elveţieni este formată din referinţa CHF Saron la 6 luni, care este în teritoriu negativ (-0,06%), la care se adaugă marja de 1,37%, astfel că dobânda ajunge la aproximativ 1,3%. Scadenţa acestei finanţări este peste cinci ani, în 2031.
Costul mare cu dobânzile la împrumuturile contractate de Ministerul Finanţelor pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice a devenit un subiect de dezbateri intense. Cea mai importantă misiune a Trezoreriei Statului în anul 2026 este să atragă sume importante prin împrumuturi, dar şi să scadă dobânzile.
Atras de dobânda avantajoasă şi constrâns de necesarul încă mare de finanţare, Ministerul Finanţelor a folosit încă de la începutul anului 2026, la fel ca şi în 2025, noua modalitate de a face rost de bani pentru finanţarea deficitului bugetar prin plasamente private externe, discutate direct cu marile bănci, la dobânzi mai mici.
De pe pieţele externe, Ministerul Finanţelor ar urma să împrumute în total în acest an 10 mld. euro prin eurobonduri, în scădere faţă de nivelurile record din anii trecuţi. Iar de pe piaţa internă, statul ar urma să împrumute circa 160-170 mld. lei.
Necesarul brut de finanţare este estimat la un total de 265-275 mld. lei în acest an.
An de an deficitele bugetare au fost până acum tot mai mari, astfel că datoria publică a explodat la peste 60% din PIB, faţă de doar 12% din PIB în urmă cu 15 ani. Iar principala preocupare este refinanţarea datoriei publice, precum şi finanţarea deficitului bugetar, care ar trebui să fie totuşi ajustat la 6-6,5% din PIB în acest an, de la peste 8% din PIB în ultimii doi ani.
Partea paradoxală este că, având deficite mari şi datorie publică în creştere, în ultimii ani, România a devenit un client din ce în ce mai important pentru marile bănci de investiţii, ajungând în poziţia de emitent constant de obligaţiuni externe, în special pe euro, dar şi în dolari, ceea ce i-a permis să se împrumute pe termene din ce în ce mai lungi şi la randamente avantajoase, uneori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













