Splendida izolare: pleacă Marea Britanie din UE?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 27 ianuarie 2013 72 afişări

Franţa e absorbită de aventura militară din Africa, nemţii sunt mai preocupaţi de viitoarele alegeri parlamentare decât de Europa, iar Marea Britanie a decis să adauge şi ea o problemă pe lista zonei euro, remarca The New York Times, referindu-se la decizia premierului David Cameron de a anunţa că reduce implicarea în UE a ţării sale, mergând până la organizarea unui referendum care să decidă dacă Albionul se separă de tot de Uniune.

Cei de la Financial Times îi recomandă lui Cameron să înţeleagă bine răspunsul Angelei Merkel: nu vrem să plecaţi din UE, dar dacă vreţi să vă urmăriţi doar interese naţionale înguste, nu uitaţi că şi celelalte ţări vor face doar asta, în vreme ce tot jocul european ţine de a învăţa să faci compromisuri. De fapt, la Berlin sau la Paris sunt destui care împărtăşesc dorinţa lui Cameron ca viitoarea Europă să fie bazată pe mai puţină birocraţie, mai puţine reglementări şi o mai mare libertate comercială, însă de ceea ce se feresc liderii europeni este ca nu cumva să apară o discuţie despre oportunitatea unor referendumuri în ţările lor.

De partea cealaltă, Cameron avea micul său interes de a găsi repede un nou subiect de discuţie şi nişte vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă la el acasă: vinerea trecută, după cum corect au anticipat analiştii, statistica a arătat o scădere a PIB de 0,3% în T4 2012, ceea ce înseamnă că Marea Britanie ar putea intra în a treia fază de recesiune din ultimii patru ani dacă tendinţa de scădere se confirmă şi în T1 2013. Iar analiştii nu se aşteaptă ca economia să-şi revină prea curând, întrucât creşterea de 1% din T3 2012 a fost posibilă numai graţie Jocurilor Olimpice.

Deocamdată, britanicii nu par prea dornici să părăsească UE şi nici măcar să susţină poziţia lui David Cameron că Londra ar trebui să-şi renegocieze relaţia cu Bruxellesul şi, în funcţie de rezultatul negocierilor, să organizeze sau nu un referendum privind rămânerea ţării în UE. Într-un sondaj realizat de ComRes pentru Sunday Mirror şi Independent on Sunday, 43% dintre respondenţi declară că susţin poziţia laburiştilor şi a democrat-liberalilor potrivit căreia ceea ce vrea David Cameron ar duce la "ani de incertitudine care ar fi nocivi pentru economie", în timp ce 30% îl susţin pe conservatorul Cameron. 38% dintre britanici cred că părăsirea UE ar fi nefavorabilă pentru economie, în timp ce 36% cred că ar fi benefică.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/splendida-izolare-pleaca-marea-britanie-din-ue-10524084
10524084
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.