Sorin Grindeanu susţine impozitarea progresivă şi acuză abuzuri în deducerea TVA
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un partid social-democrat nu poate renunţa la o politică fiscală bazată pe taxare progresivă, criticând totodată practicile prin care TVA-ul este dedus în Românie.
Sorin Grindeanu a subliniat că taxarea progresivă reprezintă o viziune corectă pentru un partid social-democrat şi că PSD, chiar dacă se află într-o coaliţie cu partide de dreapta, îşi menţine poziţia.
„Niciodată un partid social-democrat nu-şi permite să renunţă la o politică fiscală de acest tip, niciodată. În acest moment noi facem parte dintr-o coaliţie cu partide de dreapta, care nu acceptă în acest moment acest mod corect din punctul nostru de vedere de a suporta povara fiscală”, a declarat Grindeanu, luni, într-o conferinţă de presă.
Liderul social-democrat a atras atenţia şi asupra asupra problemelor legate de colectarea TVA. Despre al treilea pachet de măsuri fiscale, Grindeanu a declarat că intenţionează să introducă o reglementare care să ajute mai buna colectare a Taxei pe Valoare Adăugată.
„Ca partea acestui pachet 3 o să fie şi o reglementare în ceea ce priveşte deductibilitatea TVA. În acest moment, în România sunt foarte multe facilităţi prin care poţi să-ţi deduci TVA-ul”, spune Grindeanu.
El a dat ca exemplu achiziţiile de haine sau hrană pentru animale făcute pe firmă, practici care afectează nivelul încasărilor la buget. Acesta a dat exemplu Mall-ul Băneasa: „Sunt aproape convins că undeva în jur de 40% din ceea ce se cumpără haine, sunt cumpărate pe firmă.
Ceea ce nu e în regulă. Astea sunt lucruri care se văd în încasările de TVA. Mâncarea pentru câini, cumpărată pe firmă”, explică preşedintele interimar PSD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













