SONDAJ: Comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul ei în ţară şi în Europa

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 ianuarie 2015 136 afişări

Aproape jumătate din comunitatea evreiască din Marea Britanie se teme pentru viitorul său atât în ţară, cât şi în Europa, dezvăluie o anchetă publicată miercuri, relatează AFP.

Potrivit rezultatelor acestui sondaj organizat de Campania Contra Antisemitismului (CAA) asupra unui număr de 2.230 de britanici de origine evreiască, 45% dintre persoanele sondate apreciază că nu au un viitor în Marea Britanie, iar 58% că nu au un viitor pe termen lung în Europa.

Un sfert dintre persoanele intervievate a declarat că s-a gândit să părăsească Marea Britanie în ultimii doi ani.

Ancheta a fost efectuată în perioada 23 decembrie-11 ianuarie şi acoperă luarea de ostatici de vineri, la un supermarket cu specific evreiesc din Paris, soldată cu patru morţi evrei.

"Rezultatele anchetei noastre dezvăluie o conştientizare şocantă, care are loc chiar după atrocităţile de la Paris", a declarat preşedintele CAA Gideon Falter. "Antisemitismul va creşte, iar evreii britanici se vor întreba despre locul lor în propria ţară", a adăugat el.

CAA a anunţat că 2014 a fost anul în care s-a înregistrat cel mai mare număr de incidente antisemite de când se organizează aceste sondaje, în urmă cu 30 de ani, şi că, potrivit poliţiei londoneze, actele antisemite s-au dublat în capitală în perioada noiembrie 2013-noiembrie 2014 în comparaţie cu cele 12 luni dinainte.

Un sfert dintre cei aproximativ 3.411 adulţi britanici intervievaţi în altă anchetă, de către site-ul YouGov, în contul CAA, apreciază că evreii câştigă mai mulţi bani decât ceilalţi, 17% afirmă că aceştia au prea multă putere în presă, iar 13% consideră că evreii evocă Holocaustul pentru a-şi atrage simpatia.

După luarea de ostatici de vineri, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis evreilor din Franţa că Israelul este "căminul" lor. Premierul francez Manuel Valls i-a răspuns că Franţa fără evreii din Franţa nu mai este Franţa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
M.BRITANIE,
EVREI,
SONDAJ
/actualitate/sondaj-comunitatea-evreiasca-din-marea-britanie-se-teme-pentru-viitorul-ei-in-tara-si-in-europa-13764161
13764161
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.