Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu proteste dacă se reduce sporul pentru condiţii periculoase

Autor: Departamentul Social Postat la 18 decembrie 2019 686 afişări

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă că se opune intenţiei Guvernului de a reduce valoarea netă a sporului de condiţii periculoase şi vătămătoare pentru salariaţii din sănătate, subliniind că, în cazul în care proiectul va trece, vor fi declanşate proteste.

„Luând act de declaraţiile reprezentanţilor Guvernului privind intenţia de a reduce sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, Federaţia „Solidaritate Sanitară” se opune unei astfel de intenţii în cazul în care ar fi aplicabilă şi salariaţilor din sănătate, aceasta conducând la reducerea valorii nete a sporului de condiţii periculoase şi vătămătoare”, spun sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii federaţiei „Solidaritatea Sanitară” mai spun că Guvernul dă dovadă de lipsă de interes în privinţa dialogului social, deoarece măsurile nu au fost discutate cu sindicaliştii din sănătate.

„La momentul remiterii prezentului comunicat nu avem nicio informaţie referitoare la draftul proiectului de act normativ, însă dacă se intenţionează modificarea Regulamentului de sporuri aplicabil salariaţilor din domeniul Sănătăţii vom demara procedurile interne de declanşare a protestelor”, mai arată sursa citată.

Măsura riscă să dea naştere unui conflict colectiv de muncă, mai atrag atenţia sindicaliştii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
solidaritatea sanitară,
sporuri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.