Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, urmăriţi penal pentru trafic de influenţă. Mircea Cosma a fost reţinut

Postat la 11 februarie 2014 37 afişări

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, au fost audiaţi, marţi, la DNA Ploieşti, în dosarul în care este arestat, pentru trafic de influenţă, Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova.

Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, urmăriţi penal pentru trafic de influenţă. Mircea Cosma a fost reţinut

 Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi al fiului acestuia, deputatul Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, Vlad Cosma fiind acuzat că ar fi primit peste 4,4 milioane lei de la reprezentanţii unor firme cărora le erau supraevaluate contractele cu CJ.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a fost reţinut, iar miercuri va fi dus la instanţa supremă cu propunerea de arestare preventivă, potrivit DNA.

Conform unui comunicat al DNA, preşedintele CJ Prahova a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, urmând ca miercuri să fie dus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, având în vedere calitatea de deputat a fiului său, Vlad Alexandru, cercetat în acelaşi dosar penal.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/seful-cj-prahova-si-fiul-acestuia-urmariti-penal-pentru-trafic-de-influenta-mircea-cosma-a-fost-retinut-12064200
12064200
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.