Sectorul energetic din Bulgaria, în prag de colaps financiar

Autor: Florentina Dragu Postat la 22 februarie 2015 261 afişări

Sectorul energetic din Bulgaria se află în pragul unui colaps financiar şi este nevoie de măsuri imediate pentru redresarea acestuia, a declarat sâmbătă ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, citată de Novinite.

Într-un interviu pentru postul naţional bulgar de radio, Petkova a afirmat că autorităţile ar putea fi nevoite să ia o serie de măsuri nepopulare pentru stabilizarea sectorului, fără a preciza natura acestora.

Potrivit ministrului, compania energetică cu capital de stat National Electric Company (NEK) are datorii de 600 milioane de leva (306 milioane euro) către două termocentrale locale deţinute de companii americane şi de 1,2 miliarde de leva (613 milioane euro) către diverşi producători de electricitate, iar autorităţile trebuie să găsească soluţii pentru a reduce nivelul arieratelor.

De asemenea, guvernul de la Sofia intenţionează să renegocieze termenii contractelor semnate cu cele două termocentrale, a adăugat Petkova.

Ea a subliniat că liberalizarea pieţei de energie, estimată să se încheie până la finele anului, va duce la soluţionarea multora dintre problemele cu care se confruntă acest sector.

"Liberalizarea pieţei va aduce transparenţă, iar fiecare gospodărie din Bulgaria va putea să-şi aleagă furnizorul de electricitate dorit", a spus Petkova, menţionând că guvernul se va strădui să împiedice creşterea tarifelor la energie ca urmare a procesului de liberalizare.

Ministrul a reiterat sprijinul Bulgariei pentru înfiinţarea unei Uniuni Energetice în UE, care va creşte gradul de independenţă energetică în UE şi va duce la intensificarea concurenţei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BULGARIA,
ENERGIE,
/actualitate/sectorul-energetic-din-bulgaria-in-prag-de-colaps-financiar-13871490
13871490
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.