Schimbări istorice: Numărul companiilor incluse în DAX, indicele bursei din Germania, creşte de la 30 la 40, prima mişcare de acest fel în ultimii 32 de ani

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 24 noiembrie 2020 43 afişări

Schimbări istorice: Numărul companiilor incluse în DAX, indicele bursei din Germania, creşte de la 30 la 40, prima mişcare de acest fel în ultimii 32 de ani

Numărul companiilor incluse în DAX, indicele bursier din Frankfurt, va creşte de la 30 la 40, criteriile de acceptare urmând să devină tot mai stricte odată cu anunţul lansat astăzi de Deutsche Boerse, potrivit CNBC.

Schimbarea vine în urma scandalului generat în jurul procesatorului de plăţi Wirecard, care a marcat cea mai mare restructurare din istoria indicelui german.

De când a fost fondat în 1988, DAX a fost văzut drept un răspuns la Dow Jones Industrial Average din New York şi la FTSE din Londra, 30 de companii formând astfel elita corporativă din una dintre cele mai mari economii la nivel mondial.

Majoritatea membrilor fondatori au părăsit între timp indicele.

Cea mai recentă ieşire a fost cea a companiei Wirecard, care a generat o lovitură masivă în piaţa germană de capital. Procesatorul de plăţi – cândva „regina” bursei de la Frankfurt, a demarat procedurile de insolvenţă la doar doi ani după ce a intrat în structura indicelui DAX.

La începutul anului, capitalizarea Wirecard ajungea la 13,3 miliarde de euro. Zece luni mai târziu, valoarea de piaţă abia depăşea pragul de 70 de milioane, ceea ce indică o prăbuşire de 180 de ori, compania fiind în insolvenţă după ce a recunoscut că 2 miliarde de euro au dispărut sau că probabil nu au existat niciodată.

Noile mişcări vor intra în efect în al treilea trimestru din 2021, a declarat Deutsche Boerse.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.