Şase ani de Afaceri de la Zero şi primii noştri milionari. Cum a ajuns Albu Bretzels din Suceava de la un mic chioşc în care vindea covrigi la afaceri de 2,6 mil. lei şi şapte simigerii

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 15 septembrie 2025 34 afişări

 Afaceri de la Zero a împlinit şase ani în luna mai a acestui an, iar pentru a marca o întreagă generaţie de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noştri“ milionari, în lei sau în euro. Avem şi un disclaimer de oferit înainte de orice text în care îi vom prezenta pe „Milionarii de la Afaceri de la zero“. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reuşesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat şi care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.

Andrei Albu a pus bazele brandului de simigerii Albu Bretzels în 2011 pentru că îşi dorea să devină independent financiar şi a reuşit să ajungă în 2024 la o cifră de afaceri de peste 2,6 milioane de lei, dublu faţă de anul precedent. Dacă la început, folosea aluat congelat realizat de un alt producător, astăzi Albu Bretzels are propria unitate unde realizează propriul aluat şi produsele care ajung în cele şase simigerii în judeţul Suceava.

„Reţeaua de simigerii am reuşit să o dezvolt cu ajutorul unei firme de construcţii pe care o aveam. Aşa am putut să mă capitalizez şi încet-încet aşa am pus bazele distribuţiei pentru magazinele proprii. Toate magazinele sunt stradale şi încercăm să oferim produse cât mai proaspete, nu vindem produse a doua zi după producţie. Am reuşit să creştem şi pentru că ne-am diversificat portofoliul. Am fost cam printre primii în Suceava care au început să facă croissante”, a povestit Andrei Albu.

Practic, brandul Albu Bretzels a crescut treptat şi tot profitul a fost reinvestit. „Am crescut organic, ceea ce cred eu că este un lucru care m-a ajutat. N-am avut o expansiune mare cât să nu pot gestiona provocările pe care apar zilnic, care sunt multe”, a punctat el.

Echipa Albu Bretzels este formată din 16 oameni, iar părinţii lui Andrei sunt cei care îl ajută în această activitate şi l-au şi susţinut financiar la începuturi.

„Avem o echipă frumoasă, e drept că în decursul anilor au mai fost ceva provocări la nivel de personal, dar zic eu că momentan avem o echipă solidă”.

Deşi covrigul este în continuare cel mai vândut produs, majoritatea companiilor au pariat nu doar pe acest produs, ci şi pe produse cu valoare adăugată mai mare precum pizza, covridog şi croissante, adăugând în portofoliu şi cafea, lactate sau băuturi răcoritoare. La fel a făcut şi Albu Bretzels, care are astăzi în portofoliu şi sandvişuri, croissante, covridog etc. 

Afaceri de la Zero a strâns în cei şase ani de viaţă ai proiectului realizat de Ziarul Financiar şi susţinut de Banca Transilvania peste 1.500 de poveşti care arată o Românie care munceşte, o Românie pricepută, atentă, implicată în business şi în nevoile comunităţii. Platforma Afaceri de la Zero le-a ascultat vocea şi povestea atunci când erau prea mici să fie luaţi în seamă, le-a dat încredere că se poate, că şi atunci când ai o cifră de afaceri de 10.000 sau 20.000 de euro, când nu ai marketing şi nici nu îţi poţi permite influenceri, ai totuşi un loc în care să îţi spui povestea, un loc în care îi vezi şi pe alţii ca tine, în care legi prietenii şi parteneriate.


Dacă doriţi să revedeţi:

 Povestea Albu Bretzels: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-de-la-zero-andrei-albu-a-pariat-pe-propriul-brand-de-22795300

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.