Şapte eroi necunoscuţi din cel de-Al Doilea Război Mondial. Unul avea numai 16 ani şi a salvat de la moarte mii de oameni

Postat la 23 iulie 2017 655 afişări

Multe persoane au fost oripilate de acţiunile lui Adolf Hitler din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Oamenii de orice vârstă încercau să-l oprească pe Fuhrer. Iată şapte adolescenţi care şi-au riscat viaţa pentru a lupta împotriva ideologiei naziste.

Şapte eroi necunoscuţi din cel de-Al Doilea Război Mondial. Unul avea numai 16 ani şi a salvat de la moarte mii de oameni

Adolfo Kaminsky

Francezul Adolfo Kaminsky a renunţat la şcoală la vârsta de 13 ani pentru a-şi ajuta familia. Tânărul a lucrat împreună cu un curăţător de textile, petrecând ore întregi să înveţe cum să îndepărteze petele de pe rufe, astfel dezvoltându-şi pasiunea pentru chimie. Acasă a început să citească manuale despre chimie şi să realizeze experimente, conform List Verse.

Naziştii i-au invadat ţara pe când băiatul avea 16 ani. Kaminsky şi familia sa au evitat la limită deportarea în lagărele de concentrare. Tatăl lui Keminsky l-a trimis pe băiat să aducă acte false procurate de la un grup de rezistenţă a evreilor. Atunci când a ajuns, membrii grupului se chinuiau să îndepărteze de pe documente o pată de cerneală. Băiatul le-a spus să utilizeze acid lactic, un truc pe care îl învăţase la spălătorie. După îndepărtarea petei, grupul l-a rugat pe Keminsky să se alăture rezistenţei.

Până la vârsta de 19 ani băiatul, a salvat viaţa a mii de oameni, realizând documente false, buletine pe care nu scria ,,evreu'', paşapoarte sau bilete de tren.

Truus Oversteegen

Întreaga familie a olandezei Oversteegen era împotriva ideologiei naziste, aşadar au ajutat evreii şi refugiaţii politici să treacă ilegal graniţa dintre Germania şi Olanda. Truus, în vârstă de 16 ani, îşi dorea să ajute mai mult. Atunci când un membru al rezistenţei olandeze i-a cerut să se alăture grupului, ea nu a ezitat. Primele misiuni ale tinerei au fost simple, distribuirea de ziare ilegale şi procurarea medicamentelor pentru refugiaţi.

Dar în cele din urmă, Truus a obţinut o misiune mult mai importantă. S-a infiltrat într-o tabără de concentrare unde a furnizat acte false şi a eliberat copii evrei cărora le-a găsit adăpost. În cele din urmă, a fost rugată să se alăture rezistenţei militare. Aceasta a învăţat tacticile militare şi trasul cu arma. Prima sa misiunea a fost de a flirta cu soldaţii germani pentru a-i atrage în pădure. Acolo erau ucişi de ceilalţi membrii ai rezistenţei. Acţiunile sale i-au enervat pe germani care au pus o recompensă de 50.000 de guldeni (peste 150.000 de dolari) pentru capturarea sa, însă nu a fost niciodată prinsă.

Cititi mai multe pe www.descopera.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.